Firea lansează un nou concurs: "Propune pentru Bucureşti!". Buget de 4 milioane de euro

Nici nu s-a încheiat bine concursul pentru "Cel mai frumos balcon", "Cea mai frumoasă grădină" sau "Cea mai frumoasă faţadă" şi Gabriela Firea vine cu o nouă competiţie pentru bucureşteni, mai exact un concurs de "idei", cele mai bune urmând să fie finanţate de municipalitate.
Gabriela Firea
Gabriela Firea (Epoch Times România)

La propunerea Primarului General, Gabriela Firea, consilierii generali au aprobat în şedinţa din data de 30 august un proiect de hotărâre vizând demararea Campaniei pentru identificarea de proiecte de interes local iniţiate de cetăţeni. Intitulată "Propune pentru Bucureşti!", campania se va desfăşura în perioada 18 septembrie – 24 noiembrie şi are drept scop declarat identificarea a 20 de proiecte prioritare, de interes local, iniţiate de cetăţeni, care ar urma să fie asumate şi implementate de municipalitate, începând cu 2018.

Cei interesaţi să se înscrie la concurs pot să îşi trimită propunerile începând cu data 18 septembrie a.c. Participanţii trebuie să întrunească următoarele condiţii: să fie persoane fizice cu vârstă de minim 18 ani, să aibă domiciliul sau reşedinţa în municipiul Bucureşti şi să-şi creeze un cont de utilizator pe site-ul PMB, la secţiunea dedicată campaniei.

Fiecare cetăţean poate formula o singură propunere de proiect care va fi afişată pe site-ul Municipalităţii într-un interval de cel mult trei zile de la transmitere. Proiectul trebuie să fie sau să poată fi asimilat unei investiţii aflate în competenţa Municipiului Bucureşti şi să vizeze următoarele domenii:

- infrastructura (zone pietonale, scuaruri, trotuare, aliniamente stradale); amenajare/ reabilitare spatii publice (ex. mobilier urban, etc); spaţii verzi, locuri de joacă pentru copii; mobilitate, accesibilitate, siguranţa circulaţiei; infrastructură culturală; infrastructură socială; smart city-Oraş digital; sănătate, se arată în comunicatul Primăriei, citat de Realitatea.net.

Cele 20 de proiecte alese vor beneficia de finanţare în valoarea totală de 4.000.000 euro, inclusiv TVA (echivalentul în lei), valoarea totală estimată pentru un proiect propus nu trebuie să depăşească suma de 200.000 euro, inclusiv TVA (echivalentul în lei).

Proiectele înscrise în concurs vor fi analizate în perioada 9 octombrie – 3 noiembrie 2017 de o comisie de evaluare constituită din reprezentanţi/specialişti ai Municipalităţii, urmând ca pe site –ul Primăriei Capitalei, să se afişeze lista proiectelor declarate eligibile ce vor fi supuse votului cetăţenilor.

Etapa de vot se va desfăşura în perioada 6 -17 noiembrie 2017. Îşi pot exprima votul toate persoanele fizice cu vârsta de minim 18 ani, domiciliul sau reşedinţa în Municipiul Bucureşti şi care şi-a creat un cont de utilizator pe site-ul PMB, la secţiunea dedicată campaniei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne