Fără susţinerea dictatorului, Partidul Comunist Chinez se auto-devorează
Ofiţeri ai Armatei Chineze (China Photos / Getty Images)
Cu fiecare generaţie aflată la comanda Partidului Comunist Chinez, puterea exercitată de "cârmaci" s-a diminuat. Iar puterea deţinută în Partid de grupurile de interese concurente şi facţiuni, s-a extins până la punctul în care politica fracţionistă şi luptele interne ar putea provoca o criză care să ameninţe însăşi existenţă regimului.
Înainte ca PCC să preia puterea în 1949, liderul său, Mao Zedong, începuse deja să instituie cultul puterii absolute. "Fără nici o îndoială, Mao se erija într-un fel de Dumnezeu. Nimeni nu a îndrăznit să îi pună la îndoială autoritatea", spune Jason Ma, un comentator politic al televiziunii New Tang Dynasty din New York. "Deng Xiaoping a fost militar şi avea legături personale enorme, nimeni nu îndrăznea să-l conteste", a declarat Ma.
Jiang Zemin şi Hu Jintao, a treia generaţie de lideri şi respectiv a patra, au fost ‚unşi’ de Deng, dar autoritatea lor personală era discutabilă, spune Ma.
Ajuns la a cincea generaţie de lideri, lucrurile arată destul de diferit.
"În succesiunea la conducerea Partidului Comunist, ei cred că [Xi Jinping] este singura persoană care ar putea fi acceptată de diferitele forţe politice din cadrul Biroului Politic", a declarat Cheng Xiaonong, fost consilier al Premierului demis Zhao Ziyang şi redactor-şef la Studii Chineze Moderne, într-un interviu telefonic anterior cu privire la succesiunea lui Xi.
"Xi a apărut de fapt de nicăieri, având ca unic avantaj faptul că nu este un inamic puternic pentru nici o facţiune din interiorul sistemului PCC", afirmă Jason Ma. Reversul medaliei este că rădăcinile puterii lui Xi şi baza sa de influenţă sunt slabe. Şi-a creat puţini duşmani, dar pe de altă parte, numărul de persoane a căror carieră a sponsorizat-o este, de asemenea, mai mic.
"Nu este ca în Statele Unite, unde Obama a trecut printr-o campanie şi a câştigat sprijinul oamenilor prin voturi. În China nu există nici un sprijin al oamenilor, totul este o luptă iscusită pentru putere", a continuat Ma.
Totul se rezumă la: Cât de mulţi suporteri ai în armată, care este relaţia ta cu armata, care este relaţia ta cu aparatul de securitate publică, ai persoana potrivită în mass-media, să-ţi urmeze ordinele - toate aceste lucruri.
"Când va veni la putere, este puţin probabil că ar putea avea un control puternic de genul totul sau nimic’. El va fi numai persoana care stă acolo, în centrul acestui conflict, şi nu va putea face nimic."
Arthur Waldron, profesor de relaţii internaţionale la Universitatea din Pennsylvania, a scris într-un e-mail pentru The Epoch Times: "Xi este primul presupus succesor care nu a fost aprobat de către Deng Xiaoping. Fără umbra dictatorului, actorilor politici din China le este imposibil să ajungă la un consens. În aceste condiţii, ne putem aştepta la o perpetuă incertitudine".
Circumstanţele politice ale anului viitor ar putea crea o furtună perfectă, este de părere Ma.
"Chiar acum economia este încă în creştere, la 8 sau 9 la sută, dar în cazul în care există tulburări interne printre mase şi, de asemenea, o încetinire a economiei, conflictele dintre grupurile de interese vor deveni mai dificile şi mai brutale", a spus Ma.
"Venirea la putere a unui lider nou, care va încerca să controleze lucrurile şi să scape de oamenii în care nu poate avea încredere, este reţeta pentru un potenţial dezastru ", a spus el. "Nu cred că există cineva care poate opri căderea în haos intern a PCC."
Reveniţi pe categoria În Focus „Regimul chinez în criză” pentru a citi colecţia de articole ale The Epoch Times despre regimul chinez în situaţii de criză. Politica din interiorul PCC reprezintă o provocare în modul de a înţelege China actuală, chiar şi pentru observatorii ei veterani. Aici, încercăm să oferim cititorilor contextul necesar pentru a înţelege situaţia.
