Europarlamentar: E inadmisibil că Dăncilă n-are nicio reacţie când unul dintre cei mai mari angajatori pleacă din ţară

Deputatul european Siegfried Mureşan s-a arătat indignat de lipsa de reacţie a premierului Viorica Dăncilă după ce unul dintre cei mai mari angajatori din România a anunţat că pleacă din ţară.
Siegfried Muresan
Siegfried Muresan (Mihut Savu /Epoch Times Romania)

Este inadmisibil să nu ai nicio reacţie, ca prim-ministru al României, când unul dintre cei mai mari angajatori din România anunţă că vrea să plece din ţară, şi-a exprimat nemulţumirea marţi, pe pagina sa de socializare, europarlamentarul Siegfried Mureşan.

"ArcelorMittal, care tocmai a anunţat că vrea să vândă combinatul siderurgic de la Galaţi, are 6.000 de angajaţi şi generează indirect alte mii de locuri de muncă în judeţ. Nu ştia nimeni din Guvern de această plecare? Nu vedem încă nicio reacţie de la prim-ministrul Dăncilă, la patru zile de la anunţ. Un premier interesat de soarta combinatului şi a miilor de oameni care lucrează acolo şi care depind de acest combinat trebuia să ştie din timp de acest anunţ şi să iasă imediat public cu soluţii pentru ca această vânzare să aibă un impact cât mai mic asupra economiei ţării şi, mai ales, a oamenilor care lucrează acolo", a declarat Siegfried Mureşan.

Deputatul european susţine că Guvernul PSD-ALDE poartă o mare parte din vina faptului că acest mare investitor pleacă din ţară.

"Nu vedem nimic, însă, din partea acestui Guvern care poartă o mare parte din vina faptului că un mare investitor ca ArcelorMittal pleacă din ţară. Tăierea cheltuielilor cu investiţiile, revoluţia fiscală, dezinteres şi amatorism în comunicarea cu mediul privat, toate aceste gafe ale guvernelor PSD-ALDE au contribuit la această decizie, alături de situaţia internaţională şi de obiectivele pe termen lung ale companiei. Muncitorii din industria siderurgică au suferit mult în ultimii 30 de ani. Este timpul să avem un guvern care se gândeşte la aceşti oameni", a precizat Siegfried Mureşan.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne