Dosar exploziv, mutat de la Parchetul General la DIICOT. Unul dintre personajele din dosar, Adina Florea

Dosarul care viza apariţia, ca printr-o minune, a unui document clasificat, în pragul casei lui Darius Vâlcov, a fost mutat de la Parchetul General, condus de Augustin Lazăr, la DIICOT, parchet al cărui şef a fost numit la propunerea lui Tudorel Toader.
Adina Florea
Adina Florea

Parchetul General a trimis la DIICOT dosarul în care se fac cercetări în legătură cu publicarea de către Darius Vâlcov - consilierul condamnat la închisoare al premierului Viorica Dăncilă -, a unui protocol de colaborare între SRI şi Parchetul General. Documentul a dispărut de la Parchetul unde lucra, până de curând, procurorul Adina Florea, aleasa lui Tudorel Toader pentru şefia DNA.

Potrivit unor reprezentanţi ai Parchetului General, citaţi de Agerpres, procurorii au dispus renunţarea la urmărirea penală faţă de o grefieră, iar restul dosarului a fost disjuns şi trimis la DIICOT, acolo unde de altfel se află un alt dosar în legătură cu publicarea acelui protocol, însă pe o altă infracţiune.

Surse judiciare au declarat pentru Agerpres că este vorba de grefiera care ar fi fotocopiat protocolul şi i l-ar fi dat Adinei Florea.

Reamintim că procurorii de la Parchetul General s-au autosesizat şi au deschis un dosar penal după ce consilierul condamnat la închisoare al premierului Dăncilă, Darius Vâlcov, a publicat, pe pagina sa de Facebook, un protocolul secret semnat între Parchetul General şi SRI, consilierul susţinând că a găsit documentul în pragul casei.

Protocolul a ajuns în pragul casei lui Vâlcov de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, loc unde profesa Adina Florea, procurorarea pe care ministrul Justiţiei şi-o doreşte în fruntea DNA. Adina Florea a fost audiată în acest dosar ca martor.

Reamintim că articolul 305 din Codul Penal stipulează că: „(1) Neglijenţa care are drept urmare distrugerea, alterarea, pierderea sau sustragerea unui document ce conţine informaţii secrete de stat, precum şi neglijenţa care a prilejuit altei persoane aflarea unei asemenea informaţii se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă. (2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează faptele prevăzute în art. 303 alin. (1) şi art. 304, dacă au fost săvârşite din culpă”, arată Hotnews.

Mai amintim, în context, că în urma apariţiei acestui protocol, Tudorel Toader a anunţat evaluarea lui Augustin Lazăr, arătându-se indignat de faptul că procurorul general ar fi ascuns existenţa documentului. Ulterior, s-a dovedit că ministrul fusese informat despre protocol, protocol care altminteri a şi fost abrogat la o lună de la semnarea sa.

Ulterior deschiderii dosarului la DIICOT (Parchet al cărui şef a fost propus de către Tudorel Toader), instituţia a deschis un alt dosar vizând respectivul protocol, după ce a primit o sesizare din partea Serviciului Român de Informaţii, fiind invocată încălcarea articolului 303 din Codul penal, care se referă la divulgarea informaţiilor secrete de stat.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne