Comunitatea oamenilor de afaceri avertizează asupra impasului din Italia

(photos.com)

Liderul principalului grup de lobby de afaceri din Italia le-a cerut politicienilor angajaţi în dispute să formeze un guvern de coaliţie, în caz contrar riscând să condamne ţara la recesiune economică prelungită, scrie Financial Times (FT).

Giorgio Squinzi, şeful Confindustria, a declarat că Italia nu este Belgia şi are nevoie de un nou guvern, impasul rezultând din scrutinul neconcludent de acum două luni, care a costat a treia economie din zona euro aproximativ 1% din producţie, după o scădere de 2,4% anul trecut.

Profunzimea haosului a fost evidenţiată sâmbătă, când Giorgio Napolitano, preşedintele de 87 de ani care şi-a încheiat mandatul, a acceptat fără tragere de inima un al doilea mandat ca şef al statului.

Recunoscând că guvernarea Italiei 'nu este uşoară, ci aproape imposibilă', Squinzi a declarat pentru FT că cele mai recente date economice transmit semnale îngrijorătoare. Exporturile, care au rezistat până acum în pofida a aproape doi ani de recesiune, se alătură declinului general.

'În acest moment de confuzie politică, incapacitatea de a forma un guvern ne expune riscului de a avea 100 zile de la alegeri fără o nouă administraţie iar acest lucru nu este bun', a afirmat Squinzi. 'Vreau să subliniez că necunoscuta nu este dacă ne vom îndrepta spre redresare economică, ci chiar dacă va exista vreo redresare în Europa, care încetineşte destul de flagrant', a relevat el.

Mandatul lui Napolitano urma să expire luna viitoare iar cinci runde de vot într-un Parlament foarte fragmentat nu au reuşit să producă o majoritate pentru alegerea succesorului său. Întreaga conducere a Partidului Democrat (PD) de centru-stânga a demisionat în weekend, după ce o revoltă internă a compromis încercarea de a-l alege preşedinte pe fostul premier Romano Prodi.

Napolitano, un fost comunist foarte respectat, îşi va prezenta planurile după inaugurarea sa, luni. Realegerea sa de către Parlament a fost sprijinită de PD, împreună cu centrul-dreapta al lui Silvio Berlusconi şi un mic grup de centru condus de premierul interimar Mario Monti.

Beppe Grillo, liderul formaţiunii anti-establishment M5S, a condamnat înţelegerea din culise care l-a reconfirmat pe Napolitano, drept 'lovitură de stat' şi a încercat să mobilizeze 'milioane' în afara Parlamentului, deşi doar câteva mii de demonstranţi au protestat împotriva ''abuzului'' principalelor partide.

Duminică, Grillo a dat asigurări reporterilor că nu vrea să instige la violenţă şi a vorbit, în schimb, de o 'lovitură de stat instituţională puţin vicleană' din spatele realegerii lui Napolitano.

Mai multe mii de susţinători ai M5S au mărşăluit prin Roma spre Colosseum, dar Grillo nu a apărut la protestul care a durat câteva ore şi a fost primul de acest gen de după alegeri.

Mişcarea, condusă de ceea ce se numeşte democraţia directă bazată pe web, pare a fi pregătită pentru o perioadă nedeterminată să fie principalul partid de opoziţie din Italia.'Noi suntem opoziţia', a declarat pentru FT Alessandro Di Battista, un parlamentar al M5D. 'PD şi Berlusconi 'se căsătoresc' în următorul guvern. Este incredibil', a spus el.

În contextul în care politica se deplasează în stradă, Italia evoluează deloc confortabil, cel puţin pentru o perioadă, de la un sistem parlamentar la un sistem prezidenţial. Nevoia de a recurge la un al doilea mandat fără precedent pentru şeful statului - care poate dizolva Parlamentul şi desemna premieri - a fost văzută ca o ''inculpare'' a partidelor principale, slăbite de ascensiunea mişcării lui Grillo, care a obţinut un sfert din voturi în scrutinul din februarie.

Napolitano este de aşteptat să le ceară partidelor care au sprijinit candidatura sa să formeze o coaliţie largă, o opţiune respinsă de Pier Luigi Bersani, liderul democrat, înainte de demisia sa umilitoare. Noul guvern va fi însărcinat cu efectuarea reformei instituţionale şi economice înainte de a reveni la urne, probabil în octombrie sau la începutul anului viitor.

Miza pentru partidele tradiţionale din Italia este mare. Profund divizaţi, democraţii ar putea să nu găsească un nou lider capabil să-i ţină uniţi. Viitorul lui Berlusconi este ameninţat de diferitele sale procese. Monti este nepopular. Dar cu Grillo încrezător că va câştiga următoarele alegeri, vechea gardă a Italiei are tot interesul să-şi îngroape divergenţele.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe