Cioloş: Cu sula în coaste, Toader a trebuit să ia o decizie. S-a compromis în calitate de ministru al Justiţiei

Fostul premier tehnocrat Dacian Cioloş s-a arătat indignat de decizia ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, de a solicita revocarea din funcţie a şefei DNA.
Dacian Ciolos
Dacian Ciolos (Florin Chirila/Epoch Times)

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, cere revocarea procurorului şef DNA, în urma unui discurs de profesor din alte vremuri, adevărat exemplu de anti-comunicare pentru un demnitar aflat în slujba cetăţenilor, a atras atenţia joi seară, pe pagina sa de socializare, fostul premier Dacian Cioloş.

"După apelul Tudorele fă ceva, domnul ministru şi-a pregătit terenul printr-o declaraţie de independenţă ca să-şi ia avânt şi să convingă o ţară întreagă că unii pot sta la puşcărie pe nedrept din cauza procurorului şef DNA, Laura Codruţa Kovesi. Spune dânsul că DNA şi lupta împotriva corupţiei nu înseamnă doar doamna Kovesi, dar când decapitezi o instituţie care se apropie periculos de politicieni în funcţie, asta se numeşte timorarea celor care văd că şeful se clatină pentru că nu vrea să cadă la pace cu cei ameninţaţi", a declarat Dacian Cioloş.

Potrivit fostului prim-ministru, s-a ajuns într-o fază în care lupta împotriva corupţiei nu mai e un proces de primenire ci a devenit un pericol pentru cei care aparţin unui trecut în care "mergea şi aşa".

"Nu ştiu cum se va termina acest circ periculos, dar ştiu că nu vom trăi într-o lume mai bună decât dacă o vom face noi mai bună", a conchis Dacian Cioloş.

Într-o intervenţie pentru Digi24, fostul premier a opinat că Tudorel Toader s-a compromis în calitate de ministru al Justiţiei.

"Îmi pare rău că Toader se compromite în felul ăsta cu ce numeşte el raport al acţiunilor manageriale a şefei unei instituţii. Nici din punctul meu de vedere, ceea ce a prezentat nu e analiza factuală pe baza căreia să tragă concluzii. Ministrul încearcă să jongleze printre jaloane, să ducă cu zăhărelul opinia publică şi PSD. Cu sula în coaste, a trebuit să ia o decizie. S-a compromis în calitate de ministru al Justiţiei. Acolo lucrurile sunt clare.

Acei politicieni aflaţi la putere credeau că aşa îşi vor rezolva problemele, că las' că merge şi aşa, ei azi când au înţeles că nu mai e suficient să câştigi nişte alegeri ca să te salvezi după ce ai băgat degetul în borcanul cu miere, încearcă prin toate mijloacele. Creând teama în instituţie, atacând vârful acestei instituţii. După ce atâtea evaluări arată că DNA îşi face treaba ca instituţie de luptă împotriva corupţiei începi să vii cu un raport şi amestecatură de argumente ca să justifici o decizie luată deja", a afirmat Cioloş.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne