Ce părere are PDL despre comasarea alegerilor

Alegeri
Alegeri (Josep Lago / AFP / Getty Images)

"Actuala putere poate să şi interzică alegerile, pentru că are 70%", este de părere vicepreşedintele PDL Florin Popescu, care a comentat intenţia anunţată de USL de a comasa alegerile prezidenţiale cu cele europarlamentare din 2014.

Popescu a refuzat să comenteze mai mult până în momentul în care USL îşi va asuma public această propunere şi va prezenta şi motivele pentru care ar opta pentru o asemenea variantă.

"Până nu iese public să vedem argumente, nu avem ce comenta. Există o Constituţie şi legile trebuie respectate. Actuala putere poate să şi interzică alegerile, pentru că are 70%. În legătură cu această comasare, trebuie să vrea şi preşedintele. Potrivit Constituţiei, preşedintele are un mandat pe cinci ani. Preşedintele nu o dată şi-a pus mandatul pe masă, dar în anumite condiţii profitabile pentru ţară", a declarat vicepreşedintele PDL.

Ideea comasării alegerilor a fost prezentată pentru prima dată de vicepreşedintele PNL Daniel Chiţoiu.

Actualul mandat al preşedintelui Băsescu expiră în decembrie 2014.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne