Capitala va fi inclusă în proiectul-pilot “Vacanţă în ţara mea”

Centrul Istoric din Bucureşti
Centrul Istoric din Bucureşti (Epoch Times România)

Patronatul Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România (ANAT) şi reprezentanţii sistemului hotelier au decis să includă Bucureştiul în proiectul “Vacanţă în ţara mea”, care se desfăşoară pentru al cincilea an consecutiv. Scopul este creşterea gradului de interes al turistului român către destinaţiile din România, informează B365.ro.

Corina Martin, preşedintele ANAT, Corina Martin, a declarat, sâmbătă, la Forumul Naţional de Turism, că interesul este promovarea destinaţiilor turistice autohtone.

"Aşa cum românii vin în agenţii şi cer City Break la Viena, la Paris sau la Roma, încercăm să creăm un asemenea program şi pentru destinaţii româneşti, atât pentru turiştii români, cât şi pentru turiştii străini, în măsura în care agenţiile noastre din România au contracte cu agenţii din câteva ţări pe care le avem în vedere în acest moment Austria, Germania. Vrem să îi obişnuim pe români să călătorească chiar şi pentru un week-end în destinaţii româneşti. Avem trei oraşe pilot în acest moment – Bucureşti, Braşov şi Sibiu. Românii fac circuite turistice în Spania, Franţa, Italia, de ce nu şi în România”, a argumentat preşedintele ANAT.

Aceste tipuri de programe sunt avantajoase şi din punct de vedere al costurilor reduse pentru o vacanţă, dacă înscrierile se fac din timp. Prin urmare, turiştii care îşi fac rezervări încă de la începutul acestei luni la staţiunile de la mare şi munte, pot beneficia de reduceri semnificative pentru a doua parte a anului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Societate, cultură