Camera Deputaţilor vrea să suspende activitatea în plen până după alegerile europarlamentare

Parlamentul României, Camera Deputaţilor, şedinţă în plen
Parlamentul României, Camera Deputaţilor, şedinţă în plen (Epoch Times România)

Deputatul Florin Iordache a propus ca până la alegerile europarlamentare din 25 mai, deputaţii să nu-şi mai desfăşoare activitatea parlamentară în plenul Camerei Deputaţilor, ci să lucreze în circumscripţiile electorale, urmând ca iniţiativele legislative să fie supuse votului după această dată.

Senatorii au decis marţi să-şi ia o lună de "concediu" plătit. Aceştia vor mai lucra doar două zile în plen săptămână viitoare, după care nu vor mai ţine nicio şedinţă până după alegerile europarlamentare programate pe 26 mai, conform unei decizii a Biroului Permanent.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne