Baschet: Numărul internaţionalilor din NBA a crescut anul acesta la 101, cu 10 la sută

(BRENDAN SMIALOWSKI / AFP / Getty Images)

Campionatul nord-american profesionist de baschet (NBA), ediţia 2014-2015, care debutează marţi seara, cu meciul San Antonio Spurs - Dallas Mavericks, este marcat de o spectaculoasă creştere, cu 10 la sută faţă de ediţia precedentă, a jucătorilor internaţionali.

Astfel, în acest sezon vor evolua în NBA 101 străini din 37 de ţări şi teritorii, în timp ce în 2013-2014 au fost în total 92 de astfel de baschetbalişti.

Pe primul loc în această privinţă se află San Antonio Spurs, a treia oară consecutiv în această postură, de altfel, care are în lot nouă jucători străini, locul următor fiind ocupat de Minnesota Timberwolves şi Brooklyn Nets, cu şase fiecare.

Pe naţiuni conduce Canada, cu 12 jucători internaţionali în NBA, inclusiv cei mai bine plasaţi în drafturile din ultimii ani, Anthony Bennett şi Andrew Wiggins, Franţa se află pe locul secund, cu 10 reprezentanţi, urmată la rândul ei de Australia — opt şi Brazilia — şapte. Spania are cinci jucători.

Tendinţa "internaţionalizării" este evidentă, de vreme ce în 2000-2001 au fost în ligă 45 de jucători de peste hotare, dar şi din alt punct de vedere — programele cu meciuri şi rezumate NBA sunt difuzate în 215 ţări şi teritorii, în 47 de limbi, în acest sezon.

Unul dintre noii veniţi în campionatul nord-american, slovenul Zoran Dragic, care a semnat pentru Phoenix Suns luna trecută, a exprimat sintetic atracţia pe care o are aceasta competiţie de vârf a baschetului mondial: "A fost visul meu să joc în NBA. În Slovenia toată lumea joacă baschet, iar de-a lungul anilor doar nouă sloveni au evoluat aici", inclusiv fratele său Goran, care a jucat tot la Suns.

Printre persoanele cele mai avizate pe această temă, Kim Bohuny, prim-vicepreşedinte pentru operaţiunile internaţionale în NBA, explică evoluţia spectaculoasă a pătrunderii jucătorilor de peste hotare în competiţie prin dezvoltarea programului vechi de 13 ani Basketball Without Borders (Baschet fără frontiere). "Am fost în peste 100 de ţări, care acum participă la program. Creşterea numărului de jucători internaţionali este dovada cea mai clară cât a crescut, la nivel global, acest joc. S-a dezvoltat în orice colţ al luii".

De altfel, nu mai puţin de 30 de actuali jucători din NBA au participat la programul Basketball Whitout Borders, inclusiv Joel Embiid, un camerunez care a fost al treilea în draftul de anul acesta, ajungând la Philadelphia 76ers, a declarat Bohuny.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Sport