Atac fulgerător în interiorul PDL: „Stolojan e de vină pentru tot”

Theodor Stolojan, conferinţă de presă la sediul ARD
Theodor Stolojan, conferinţă de presă la sediul ARD (Epoch Times România)

Gabriel Sandu, fost parlamentar şi ministru PDL în mandatul lui Emil Boc, unul dintre cei mai influenţi oameni politici din interiorul fostului partid de guvernământ, a găsit vinovatul pentru situaţia actuală din partid: nimeni altul decât europarlamentarul Theodor Stolojan, un apropiat al preşedintelui Traian Băsescu despre care, însă, Sandu nu spune un cuvânt.

Într-un comentariu al politicianului apărut în publicaţia locală Actualitatea prahoveană, Sandu îl atacă furibund pe colegul său de partid considerând că toate proiectele de dreapta din România au fost distruse în urma unor greşeli politice repetate ale actualului europarlamentar PDL. “România a evoluat sau involuat (?!) în funcţie de deciziile dar, mai ales, indeciziile unui singur om – Theodor Stolojan, pe care noi, o mare echipă, l-am susţinut ani la rând în numeroase proiecte politice”, scrie Sandu.

Iată mai multe pasaje din comentariul politicianului:

(…) De când am intrat în politică, m-am luptat pentru construcţia unei puternice formaţiuni de dreapta, o formaţiune capabilă să reziste perioadei de tranziţie a politicii româneşti, capabilă să guverneze sau să dea la un moment dat preşedintele ţării. Astfel, în 1999 făceam parte din UFD, care la vremea respectivă promitea să devină un puternic partid de dreapta. Cu toate acestea, în 2000, atunci când a candidat Traian Băsescu la Primăria Capitalei, Varujan Vosganian a refuzat o construcţie mai puternică şi, trei ani mai târziu, UFD a fost înghiţit de PNL.

Am ajuns în 2013 şi văd un singur lucru: România a evoluat sau involuat (?!) în funcţie de deciziile dar, mai ales, indeciziile unui singur om – Theodor Stolojan, pe care noi, o mare echipă, l-am susţinut ani la rând în numeroase proiecte politice.
În continuare, voi prezenta cele mai importante momente când Theodor Stolojan a primit sprijinul necondiţionat al echipei noastre:

- 2003 – se pun bazele Alianţei Dreptate şi Adevăr (DA)

- 2004 – Ia naştere Alianţa DA, o alianţă ce trebuia să conducă România pe baza unei filosofii noi, cea a eficienţei.

- 2004 – Theodor Stolojan primeşte mandat din partea partidului şi a Alianţei de a candida la preşedinţia ţării.

- 2004 - Stolojan renunţă la candidatura pentru funcţia supremă în stat, lăsând calea liberă pentru Traian Băsescu.

În acelaşi an, 2004, an încărcat de numeroase momente cruciale în viaţa politică, Stolojan face cea mai proastă alegere posibilă: îl alege drept succesor al său la conducerea PNL pe Călin Constantin Anton Popescu Tăriceanu, care, doi ani mai târziu, îl dă afară din partid pe Stolojan şi distruge Alianţa DA.

Echipa renunţă la PNL, exact când PNL era la guvernare şi îl urmează pe Theodor Stolojan, exclus din PNL.

- 2006 – Valeriu Stoica vrea o platformă liberală pentru PD. Echipa însă vrea PLD.

- 2007 – Ia naştere oficial, PLD. Tot în 2007, la scurt timp de la înfiinţarea partidului, Stolojan ia încă o decizie proastă: fuziunea PLD cu PD şi astfel, dispariţia unui proiect de succes.
Ce este interesant însă, e faptul că Theodor Stolojan a fost europarlamentar PLD, va fi şi europarlamentar PDL – el rămâne!!!

- 2008 - Stolojan primeşte nominalizarea pentru funcţia de premier din partea lui Băsescu. Din nou renunţă iar funcţia este preluată de Emil Boc.

- 2013 - alegeri în PDL. Stolojan îl susţine pe Vasile Blaga la şefia PDL. Echipa a murit, trăiască Vasile Blaga!!!

Suntem în 2013 cu variante şi perspective zero. Situaţia e identică celei din 2006, cu o singură excepţie: atunci am vrut să credem într-un om – Theodor Stolojan. Acum... nu mai credem în nimic.

Eu sunt de părere că Theodor Stolojan este dator să ne dea PLD-ul înapoi, pentru că am avut dreptate: a greşit!”

Gabriel Sandu a fost deputat în Parlamentul României în perioada 2004-2008, ales pe listele PNL, apoi ministru al comunicaţiilor în guvernul Boc (2008-2010). Este vice-preşedinte al PDL Prahova.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne