Antonescu: USL nu poate avea doi candidaţi la alegerile prezidenţiale

Crin Antonescu, preşedinte PNL
Crin Antonescu, preşedinte PNL (Epoch Times România)

Replica lui Crin Antonescu referitor la scenariul în care la alegerile prezidenţiale, PSD şi PNL ar urma sa aibă candidaţi proprii, nu s-a lăsat prea mult aşteptată. Liderul PNL a explicat miercuri seară, în cadrul unei emisiuni TV, că USL nu poate avea doi candidaţi la Preşedinţie, o alianţă trebuie să aibă un singur candidat.

"Teoretic, PSD şi PNL pot avea fiecare câte un candidat, dar atunci nu mai există USL. USL nu poate avea doi candidaţi. Şi în acordul politic şi în logică este foarte clar că o alianţă are un singur candidat. Pot exista doi candidaţi foşti USL, dar doi candidaţi USL cu acte nu pot exista şi nu vor exista", a spus Antonescu.

Premierul Victor Ponta a declarat miercuri că "din toate scenariile auzite în ultima vreme nu am reţinut decât un lucru din ce a zis Băsescu. Marea sa frică este ca nu cumva să aibă şi PNL şi PSD candidat la alegerile de anul viitor, pentru că intră ambii în turul doi şi astfel USL dă preşedintele. Nu e un scenariu rău, nu ne-am gândit la asta. Nu lucrează nimeni la acest scenariu, dar ar fi extraordinar ca anul viitor un candidat al USL, indiferent care, să fie preşedinte".

Preşedintele Traian Băsescu preciza luni că, în eventualitatea unei rupturi a alianţei USL, PSD nu ar câştiga alegerile prezidenţiale, pe când PNL ar avea "şanse mai multe", motivul fiind că Antonescu ar urma sa fie susţinut şi de celelalte formaţiuni de dreapta în turul doi.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne