Antonescu a discutat cu Martin Harris despre intenţiile USL privind Constituţia şi raportul MCV

Martin Harris, ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti
Martin Harris, ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti (Epoch Times România)

Preşedintele Senatului României, Crin Antonescu, a avut marţi o întâlnire de lucru, la Senat, cu Martin Harris, ambasador al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în România.

Cu acest prilej au fost discutate aspecte ce ţin de relaţiile bilaterale, fiind abordate însă şi o serie de teme de interes naţional. Astfel, preşedintele Senatului României a discutat cu ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în România despre mai multe subiecte interne, printre care stadiul negocierilor Guvernului României cu Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi Banca Mondială, dar şi apropiata publicare a Raportului privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare, se arată într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, un alt subiect abordat a vizat dezbaterile interne în ceea ce priveşte modificarea Constituţiei României în accepţiunea Uniunii Social Liberale, dar şi a celorlalte partide parlamentare.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne