Andrei Năstase: Binele şi adevărul au câştigat împotriva minciunii şi imposturii. De mâine, la muncă

Andrei Năstase
Andrei Năstase (Epoch Times România)

„Am spus oamenilor ani de zile la rând că între un popor şi dorinţa lui legitimă de libertate nimeni nu se poate interpune!”, a scris ministrul de Interne al Republicii Moldova, Andrei Năstase, lider al Platformei DA, pe pagina sa de Facebook imediat după anunţul făcut de fosta guvernare privind demisia Guvernului Filip.

„Am spus oamenilor Moldovei că putem deveni liberi doar dacă credem cu adevărat în naţia şi viitorul nostru! Am luptat toţi până la epuizare şi am doborât ultimul dictator al Europei! Ceea ce am reuşit noi, generaţia noastră, va rămâne scris în Cartea de istorie a Moldovei!

Binele şi adevărul a câştigat împotriva minciunii şi imposturii! Să le spuneţi copiilor şi nepoţilor voştri că voi aţi reuşit! De mâine, la muncă, să facem cu toţii din Moldova ţara în care vrem să ne creştem copiii, ţara în care oamenii ei se întorc şi nu mai pleacă niciodată!”, se mai arată în mesajul lui Năstase.

Totodată, politicianul a menţionat că se închină în faţa celor care au făcut posibil, prin luptă, curaj, tenacitate, răbdare şi înţelepciune acest moment istoric pentru Moldova.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe