Anatol Şalaru: Armata Naţională şi victimele ocupaţiei sovietice sunt umilite de Dodon

Guvernul de la Chişinău tolerează manifestările pro-sovietice şi pro-putiniste ale lui Dodon, susţine Şalaru. Plahotniuc ar aduce forţat la 9 mai bugetarii în PMAN pentru a sărbători Ziua Europei, afirmă Slusari.
Anatol Şalaru PMAN 2016;  Igor Dodon PMAN 2017.
Anatol Şalaru PMAN 2016;  Igor Dodon PMAN 2017. (The Epoch Times Romania)

Anatol Şalaru a amintit că acum un an, la 9 mai în Piaţa Marii Adunări Naţionale (PMAN) staţionau trupele americane şi utilajele lor aduse pentru a repara drumurile din Republica Moldova, iar în prezent în PMAN se află tehnica şi armamentul sovietic, unităţi de luptă ale defunctei URSS - toate aduse la ordinul lui Igor Dodon.

”Am precizat, încă de la demiterea mea din fruntea Ministerului Apărării, că Mihai Ghimpu a cedat Ministerul Apărării lui Igor Dodon care, iată, astăzi ”ordonă” Armatei Naţionale conduse de omul lui Ghimpu”, scrie Şalaru pe pagina sa de Facebook.

Anatol Şalaru precizează că între timp s-au întâmplat mai multe lucruri: colaborarea cu NATO şi ţările membre NATO au fost blocate; soldaţilor Armatei Naţionale li s-a blocat participarea la aplicaţiile militare cu partenerii NATO şi non-NATO, fiind afectată în acest fel pregătirea de luptă a Armatei Naţionale; ultimele două reuniuni NATO (la diferite paliere) nici măcar nu au mai amintit de Republica Moldova; numărul ofiţerilor şi subofiţerilor care părăsesc Armata Naţională a crescut alarmant .

În opinia fostului ministru al Apărării, Armata Naţională şi sutele de mii de victime ale ocupaţiei sovietice sunt supuse umilinţei de către Igor Dodon.

”Dezamăgirea mea vizează şi atitudinea permisivă a Guvernului. Nu este normal ca un guvern declarat european şi cu sentimente frăţeşti faţă de români să permită astfel de manifestări ale unui trădător. Aşa cum spunea Corneliu Coposu: negociem orice dar nu negociem principii”, notează Şalaru.

Fostul oficial atenţionează că în timp ce guvernul de la Bucureşti sprijină pe toate căile R. Moldova şi cetăţenii ei, la Chişinău, Guvernul tolerează manifestările pro-sovietice şi pro-putiniste ale lui Dodon. ”Este ruşinos şi impardonabil!”, consideră Şalaru menţionând totodată şi faptul că mişcarea unionistă a fost pusă în genunchi de trădarea lui Iurie Roşca şi apoi a lui Mihai Ghimpu prin actele de corupţie la care este părtaş, direct şi prin interpuşi, dar aceasta nu înseamnă că unionismul a murit în Basarabia, ”lupta continuă!”

Menţionăm că anul trecut în PMAN au fost expuse 36 de unităţi ale tehnicii militare americane utilizate în cadrul exerciţiului moldo-american "Dragon Pioneer 2016". Duminică însă la ordinul lui Igor Dodon cu ocazia Zilei Victoriei în PMAN a fost inaugurată expoziţia tehnicii militare sovietice.

„Acestea nu sunt hummer-ele NATO. Am dat ordin Ministerului Apărării ca în acest an să prezinte o expoziţie în centrul oraşului a tehnicii militare sovietice, începând cu ziua de azi şi până pe 10 mai”, scrie şeful statului pe pagina sa de socializare. Mai mult decât atât, el a anunţat că pleacă într-o nouă vizită la Moscova, unde urmează să participe pe 9 mai la Parada din Piaţa Roşie în cinstea Zilei Biruinţei.

Notabil este faptul că la 7 mai Partidul Socialiştilor a sărbătorit deja „Ziua Victoriei”, iar la 9 mai, Partidul Democrat va marca „Ziua Europei” pe aceeaşi scenă fiind schimbate doar decoraţiunile şi panourile ce reprezintă partidele.

În context, Alexandr Slusari, vicepreşedintele Platformei DA constată că pentru socialişti victoria a avut loc cu două zile mai devreme decât data istoric marcată. ”Pentru 9 mai Plahotniuc şi-a trimis fratele mai mic la Moscova. Dimineaţa două coloane de oameni vor depune flori la memorialul ”Eternitate”, iar PMAN pentru toată ziua îi este dată lui Plahotniuc, unde el prin constrângeri administrative adună angajaţii întreprinderilor de stat pentru a marca Ziua Europei. Este clar că după o asemenea serbare silită, numărul susţinătorilor integrării europene va continua să scadă”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe