Aleşii locali continuă să îşi vadă interesul propriu. ANI constată alte 8 cazuri de incompatibilitate şi conflict de interese

Alţi 8 foşti şi actuali aleşi locali au fost găsiţi în stare de incompatibilitate şi de conflict de interese administrativ şi penal, transmite Agenţia Naţională de Integritate (ANI).
Agenţia Naţională de Integritate (A.N.I.), sediul central
Agenţia Naţională de Integritate (A.N.I.), sediul central (Epoch Times România)

Inca o dată, mai multi primari, viceprimari si consilieri locali din mai multe localitaţi din ţară au fost gasiţi în stare de incompatibilitate sau în conflict de interese după ce şi-au îndeplinit defectuos atribuţiile ce le reveneau în exercitarea funcţiei sau, cu bună ştiinţă, au ocupat pe perioade îndelungate alte funcţii de pe urma carora au obţinut beneficii pecuniare.

Potrivit comunicatului ANI, în urma evaluărilor au fost sesizate parchetele competente pentru trei dintre foştii şi actualii aleşi locali, după cum urmează:

Călin Marin, care în calitate de primar al comunei Vlădeni, judeţul Dâmboviţa, a semnat contractele de asistenţã juridică încheiate între primăria comunei Vlădeni şi Cabinet Individual de Avocatură „Adrian Chiţescu”, reprezentantul legal al lui Călin Marin în dosarul penal al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi în faţa Agenţiei Naţionale de Integritate, persoana evaluată având astfel posibilitatea să anticipeze realizarea unui folos pentru sine, dar şi pentru Cabinetul de Avocatură “Adrian Chiţescu”, persoana evaluată având o relaţie de angajament cu acesta la data semnării contractelor de asistenţã juridică.

Brînzei Petru, care în calitate de consilier local în cadrul Consiliului local al comunei Cornereva, judeţul Caraş-Severin, a votat în anul 2013, Proiectul de hotărâre privind aprobarea închirierii unor suprafeţe de teren din golul alpin al comunei Cornereva către persoane fizice.
Ulterior aprobării hotărârii de consiliu a fost încheiat contractul de concesiune pentru terenuri - categoria de folosinţã păşune între Consiliul local al comunei Cornereva în calitate de proprietar şi persoana evaluată, în calitate de concesionar.

Cazacu Florin Laurenţiu, care în calitate de consilier local (viceprimar) al comunei Răsmireşti, judeţul Teleorman, a luat parte la deliberarea şi adoptarea Proiectului de hotărâre privind închirierea suprafeţei de păşune către Asociaţia Crescătorilor de Animale din comuna Răsmireşti, judeţul Teleorman, asociaţie în cadrul căreia persoana evaluată deţine calitatea de membru şi Preşedinte.
Ulterior aprobării hotărârii de consiliu, a fost încheiat Contractul de închiriere între Consiliul local al comunei Răsmireşti, în calitate de proprietar şi Asociaţia Crescătorilor de Animale din comuna Răsmireşti, judeţul Teleorman, reprezentată prin Cazacu Florin Laurenţiu, în calitate de chiriaş.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne