Dunărea: „Cea mai mare comoară cu care natura a înzestrat ţara noastră”

în Cazane
în Cazane (Augustin Enescu - Epoch Times)

Un fluviu la fel de bătrân ca istoria, dar la fel de nărăvaş ca un tânăr. Câte vise şi destine poartă undele sale, nici el nu mai ştie.

Are la jumătatea să, mai sus de Orşova, un anume loc foarte strâmt, numit Cazane. A primit acest nume pentru că aici apa părea că dă în clocot. Până în anii ‘70, locul era o provocare pentru vapoare. Curentul era atât de puternic, încât bunicul, un temerar al apelor, povestea că înainte de a fi construită Hidrocentrala Porţie de Fier, pe aici vapoarele treceau trase de pe mal de locomotive speciale, iar cârma trebuia încredinţată unor piloţi, care cunoşteau fluviul perfect cu toate stâncile şi capcanele de sub ape.

Dar nici după construirea hidrocentralei, Cazanele nu şi-au pierdut farmecul. Apa a urcat cu zeci de metri, stâncile au rămas în adâncuri, fostele torente au devenit un lac de acumulare, iar voiajul este aproape lipsit de pericole.

Ochiul rămâne fermecat de strâmtoarea prin care trece, de munţii sălbatici, iar sufletul se înfioară când află că pluteşte pe abisuri care trec de suta de metri.