Viena: decizie istorică împotriva prelevării forţate de organe din China

Consiliul Vienei, în unanimitate, se uneşte împotriva crimelor în masă comise de regimul comunist chinez şi condamnă jaful sistematic de organe de la deţinuţi politic, organizat de stat.
Chirurgi operând (Pixabay)
Florian Godovits
13.04.2017

Consiliul Vienei a produs senzaţie vinerea trecută printr-o o propunere făcută de partidele majore ÖVP, SPÖ şi Partidul Verde pentru condamnarea recoltării sistematice de organe de la prizonieri politic - în special ale aderenţilor Falun Gong.

Propunerea adoptată în unanimitate de toate partidele este unică în Europa. Deşi Parlamentul European a adoptat o rezoluţie în acest sens la 12 decembrie 2013, Viena este prima capitală a unei ţări membre UE, care se angajează ferm să implementeze rezoluţia la nivel regional.

Din 2006, un raport elaborat în urma unei anchete a făcut cunoscută asasinarea de facto a prizonierilor de conştiinţă pentru organe în cadrul unui program naţional, organizat în lagărele de muncă din China. Se estimează că în China au avut loc între 60.000 - 100.000 de transplanturi anual începând din anul 2000. Potrivit datelor chineze, rata compatibilităţii în China este mai mică de 90% - adică pentru ca un transplant să fie compatibil este nevoie de circa 10 oameni (ucişi prin prelevare brutală, forţată a organelor lor pe masa de operaţie).

Raportul, intitulat "Recoltarea sângeroasă", a fost publicat de renumitul avocat canadian pentru drepturile omului, David Matas, şi fostul secretar de stat canadian, David Kilgour.

În ultimul timp subiectul a fost preluat de mai mulţi anchetatori, care au publicat lucrări referitoare la practica abuzivă. Jurnalistul Ethan Gutmann a publicat cartea "Slaughter" în 2013. Gutmann este nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace în cercetările sale pe acest subiect în 2017.

Subiectul, care a fost descris drept "o nouă formă a răului pe această Planetă", a captat tot mai multă atenţie în ultima perioadă. Documentarul "Human Harvest" (în română "Recoltarea Umană") a regizorului canadian Leon Lee a primit premiul Peabody în 2015. Controversa ce o înconjoară pe Miss World Canada, Anastasia Lin, care nu are voie să intre în China, este direct legată de atitudinea sa deschisă faţă de subiectul prelevării forţate de organe.

Condamnarea prelevării organelor deţinuţilor religioşi

În mod concret, cererea consiliului municipiului vienez prevede:

Consiliul municipal din Viena condamnă prelevarea sistematică, sprijinită de stat, a organelor deţinuţilor din Republica Populară Chineză, care se desfăşoară fără consimţământul celor afectaţi, precum şi a unui număr mare de aderenţi Falun Gong şi membri ai unor grupări religioase şi minorităţi etnice persecutate.

Consiliul municipal din Viena solicită guvernului federal să acţioneze pentru a asigura că abuzul transplanturilor de organe chineze este discutat public şi condamnat şi cere formarea unei comisii internaţionale care să investigheze practicile de transplant de organe în China şi să stopeze recoltarea ilegală de organe, cerând comunităţii internaţionale să se angajeze în eliberarea imediată a tuturor prizonierilor politic.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor