Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu rămâne în funcţie. CSM a respins cererea de suspendare a acesteia din magistratură

Ioana Ancuţa Popoviciu
Ioana Ancuţa Popoviciu (Captura video)
Ana Ion
24.04.2024

Consiliul Superior al Magistraturii, Secţia pentru Judecători în materie disciplinară, a respins miercuri, 24 aprilie 2024, solicitarea Inspecţiei Judiciare de suspendare a magistratului Ioana Ancuţa Popoviciu, judecătoarea dosarului tragicului accident de maşină comis de Vlad Pascu în timp ce conducea drogat. Judecătoarea a reuşit să şocheze opinia publică după ce a întrebat dacă victimele ucise în accidentul de la 2 Mai sunt în sală.

Membrii CSM au apreciat solicitarea IJ ca fiind neîntemeiată, scrie ZiuaConstanta.ro.

Ulterior pronunţării soluţiei, reprezentanţii Consiliul Superior al Magistraturii au transmis un comunicat de presă în care au explicat că suspendarea unui judecător într-o astfel de procedură poate fi dispusă numai în două condiţii stabilite clar prin lege.

Minuta hotărârii CSM de astăzi:

"Respinge propunerea formulată de Inspecţia Judiciară privind suspendarea din funcţie a doamnei Popoviciu Ioana Ancuţa – judecător în cadrul Judecătoriei Mangalia, ca neîntemeiată.
Fără cale de atac"

Redăm integral comunicatul de presă al Consiliului Superior al Magistraturii:

"Comunicat de presă referitor la soluţia pronunţată de Secţia pentru judecători în materie disciplinară cu privire la propunerea de suspendare din funcţie a unui judecător

Având în vedere interesul public manifestat, Secţia pentru judecători în materie disciplinară abilitează Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu mass media să aducă la cunoştinţă publică următoarele:

Prin hotărârea Secţiei pentru judecători în materie disciplinară nr. 8J din data de 24 aprilie 2024 a fost respinsă, în unanimitate, ca neîntemeiată propunerea Inspecţiei Judiciare de suspendare din funcţie a doamnei Popoviciu Ioana Ancuţa, judecător în cadrul Judecătoriei Mangalia.

În esenţă, pentru a pronunţa această soluţie, Secţia pentru judecători în materie disciplinară a reţinut că suspendarea din funcţie a unui judecător se poate dispune numai în condiţiile strict prevăzute de dispoziţiile art. 52 din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Astfel, textul de lege menţionat prevede expres două situaţii ce pot atrage această măsură, respectiv:

1. dacă exercitarea în continuare a funcţiei ar putea afecta desfăşurarea cu imparţialitate a procedurilor disciplinare;

sau

2. dacă procedura disciplinară este de natură să aducă atingere gravă prestigiului justiţiei.

Analizând motivele invocate de Inspecţia Judiciară în formularea propunerii de suspendare din funcţie, Secţia a reţinut că, în cauza de faţă, nu au fost identificate elemente de natura celor care pot fi circumscrise cazurilor reglementate de textul de lege.

Cu referire la primul caz ce permite măsura suspendării, Secţia a reţinut că exercitarea în continuare a funcţiei de către doamna judecător Popoviciu Ioana Ancuţa nu este de natură a afecta desfăşurarea cu imparţialitate a procedurii disciplinare faţă de aceasta.

Astfel, aspectele prezentate în spaţiul public au vizat critici aduse modalităţii în care doamna judecător a desfăşurat cercetarea judecătorească într-un dosar penal, pentru care există alte remedii procesuale. De asemenea, aspectele privind încălcarea normelor de procedură penală pot fi invocate şi prin formularea căilor legale de atac şi pot prezenta relevanţă pentru stabilirea vinovăţiei judecătorului în situaţia exercitării unei acţiuni disciplinare.

Cu referire la cel de-al doilea caz ce permite măsura suspendării, Secţia a reţinut că procedura disciplinară, prin ea însăşi, nu este de natură a aduce atingere prestigiului justiţiei, rolul ei fiind, dimpotrivă, acela de a sancţiona conduitele neconforme tocmai în scopul de a contribui la asigurarea prestigiului justiţiei.

Secţia a constatat, totodată, şi împrejurarea că până la acest moment nu s-a exercitat acţiunea disciplinară împotriva doamnei judecător Popoviciu Ioana Ancuţa, deşi preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii a dispus, încă din 23.02.2024, sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru a efectua verificările legale cu privire la aspectele decelate în presă în datele de 22 şi 23 februarie 2024.

Respingerea propunerii de suspendare nu afectează derularea în continuare a procedurii disciplinare faţă de judecătorul vizat, fiind în competenţa Inspecţiei Judiciare prerogativa legală de a exercita acţiunea disciplinară dacă apreciază întrunite condiţiile legale".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor