Dîncu prezintă eşecul PSD-PNL de a avea candidat comun la Primăria Capitalei ca o dovadă de “mai multă flexibilitate”

Vasile Dîncu
Vasile Dîncu (Facebook / vasilesebastiandincu)
Andrei Popescu
24.04.2024

Senatorul PSD Vasile Dîncu a declarat că, prin decizia renunţării la varianta unui candidat comun PSD-PNL la Primăria Capitalei şi susţinerea unui candidat propriu, cele două partide au dorit să găsească “soluţia cea mai bună”, dând dovadă de “mai multă flexibilitate”.

“Nu ştiu dacă a fost o decizie greşită [desemnarea medicului Cătălin Cîrstoiu drept candidat comun al alianţei PSD-PNL – n.r.], dar a fost probabil legată de următoarea tendinţă - avem mereu tendinţa să visăm în politică, să ne ferim de ideologic, să spunem că trebuie candidaţi independenţi. Se pare că asta înseamnă întoarcerea la politic. Până la urmă, fiecare partid va reuşi în măsură în care se poate proiecta într-o campanie electorală. […] Din păcate, nu ne-am gândit din timp la această alianţă. Asta este greşeala noastră, a tuturor. N-am pregătit poate acest lucru. La Bucureşti s-a mai întâmplat să aibă loc schimbări bruşte şi să intervină candidaţi în ultimul moment şi să câştige.

Nu vorbim de stabilitatea partidelor, ci de a societăţii. Nu cred că afectează societatea românească faptul că noi ne răzgândim la un candidat sau altul. Este pur şi simplu alegerea noastră. Dacă e să ne sancţioneze electoratul, ne va sancţiona. Dar nu cred. Înseamnă că am căutat soluţia cea mai bună. Şi faptul că ştim chiar să renunţăm la o opţiune, dacă era greşită, arată mai multă flexibilitate, după părerea mea. Asta înseamnă că şi în alte situaţii, nu suntem atât de consecvenţi încât să perseverăm în greşeli”, a menţionat Dîncu, citat de Agerpres.

De asemenea, social-democratul a spus că, în ciuda deciziei luate cu privire la candidatul comun la Primăria Capitalei, proiectul “PSD-PNL” nu a suferit nicio “schimbare”.

“Nu am transformat încă proiectul acesta electoral, experimental, pe care-l avem acum într-un proiect politic. Am zis că o să facem asta, o alianţă politică, după rezultatul alegerilor de la europarlamentare. Atunci vom hotărî acest lucru, deocamdată totul rămâne la fel. Electoratul din Bucureşti este la fel de inteligent ca noi şi va înţelege că este vorba de proiecte diferite, este vorba de ţinte diferite. Ne dorim o echipă solidă comună la Bruxelles şi aici, putem să ne concurăm unii pe alţii, la Bucureşti, pentru că, din competiţie, câştigă proiectul general”, a continuat el.

Întrebat dacă social-democraţii vor plăti pentru decizia luată în privinţa candidatului pentru Primăria Capitalei, Dîncu a afirmat că, pentru rezultatele electorale din acest an va plăti “conducerea partidului”.

“Cu siguranţă luăm în calcul, atunci când vom trebui să facem o dare de seamă, pentru ceea ce am făcut noi ca şi conducere a partidului, vom vedea ce am făcut la locale, la europarlamentare, la prezidenţiale. Doar rezultatele contează când facem evaluarea conducerii, nu contează încercările. Putem să avem mai multe încercări, putem să încercăm variante, ipoteze. Cred că doamna Firea a fost tot timpul pregătită să candideze. De trei ani de zile şi-a făcut campanie, este un politician responsabil. Bănuiesc că, în afară faptului că s-a pierdut un pic de timp, doamna Firea va fi încântată probabil.(...) Campania este pentru mobilizarea electoratului şi chiar asta vom face”, a mai spus Dîncu.

Totodată, Dîncu a respins ipoteza potrivit căreia o înfrângere a Gabrielei Firea la Primăria Capitalei, l-ar “ajuta” pe liderul PSD Marcel Ciolacu, din punct de vedere politic, să îşi elimine un rival din partid, adăugând că acesta nu are rivali în partid:

“În acest moment suntem o conducere colectivă. Este prima dată când se întâmplă asta în PSD şi nu ne eliminăm unii pe alţii, ci, pur şi simplu, ne promovăm unii pe alţii în diverse locuri. Nu susţin această ipoteză legată de faptul că în cazul în care unul dintre noi, dacă pierde alegerile, înseamnă că este eliminat din lupta pentru putere. La noi, lupta pentru conducere se duce pe alte principii”.

Remarcile lui Dîncu vin în contextul în care PSD şi PNL au decis, în cursul nopţii de luni spre marţi, să retragă candidatura medicului Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Capitalei şi să aibă fiecare candidat în această cursă. Astfel, social-democraţii vor merge pe mâna Gabrielei Firea, în timp ce liberalii vor merge cu Sebastian Burduja.

Atât liderul PSD, Marcel Ciolacu, cât şi liderul PNL, Nicolae Ciucă, au confirmat că partidele lor se vor duela pentru Primăria Capitalei cu Firea şi, respectiv, Burduja.

Reamintim că, timp de mai multe luni, Ciolacu a refuzat să o numească pe Firea candidatul social-democraţilor în cursa pentru Primăria Capitalei, în ciuda insistenţelor şi atacurilor acesteia direct şi voalate la adresa preşedintelui PSD.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor