Zelenski: Guvernul georgian îl ucide încet pe fostul preşedinte Mihail Saakaşvili

Volodimir Zelenski
Volodimir Zelenski (Captura Video)

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski susţine că guvernul georgian îl ucide încet pe fostul preşedinte al ţării Mihail Saakaşvili, în prezent cetăţean al Ucrainei, potrivit Interfax-Ucraina.

Zelenski a declarat în timpul conferinţei de presă susţinute la Kiev alături de omologul său austriac, Alexander Van der Bellen, că i-au fost arătate fotografii care arată starea actuală de sănătate a lui Saakaşvili.

"Cândva a fost preşedinte al Georgiei. Mihail Saakaşvili. [Deputatul] David Arahamia mi-a dat acele [fotografii]. Aş vrea să vedeţi cum arată acum".

"Cred că astăzi, guvernul georgian îl ucide. Ştiţi, l-au otrăvit şi acum îl omoară încet, iertaţi-mă".

În timpul unui apel video la o audiere în instanţă, la 1 februarie, Mihail Saakaşvlli, fostul preşedinte georgian, a arătat lumii în ce stare oribilă se află.

Instanţa din Georgia examinează acum posibilitatea de a-i amâna lui Saakaşvili pedeapsa cu închisoarea.

În prezent, Saakaşvili se află în secţia de terapie intensivă a spitalului Vivamedi din Tbilisi, starea sa deteriorându-se.

În luna mai, Volodimir Zelenski a modificat un decret al predecesorului său Petro Poroşenko şi i-a redat lui Saakaşvili cetăţenia ucraineană.

Fost preşedinte al Georgiei, Saakaşvilli a fost arestat în octombrie 2021, rămânând de atunci în arest preventiv. Guvernul georgian îl acuză de abuz de putere în perioada în care s-a aflat la conducere (2004-2007 şi 2008-2013).

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe