YouTube avertizează că ascunde numărul de dislike-uri pentru unele videoclipuri ale Casei Albe

Autorităţile turce au blocat pentru câteva ore  Facebook, Twitter şi YouTube, cerându-le să şteargă pozele cu un  procuror ucis, 6 aprilie 2015.
Autorităţile turce au blocat pentru câteva ore Facebook, Twitter şi YouTube, cerându-le să şteargă pozele cu un procuror ucis, 6 aprilie 2015. (Captură Foto)

YouTube, platforma de conţinut video deţinută de Google, a anunţat, pe 29 martie, că urmează să facă invizibil numărul de „dislike”-uri pe care le acumulează videoclipurile.

„Ca răspuns la feedback-ul venit din partea creatorilor, cu privire la sănătate şi la campaniile direcţionate de antipatie, vom testa câteva modele noi [de pagini, n.r.], care nu publică numărul dislike-urilor”, a anunţat YouTube pe Twitter.

„Dacă faceţi parte din acest mic experiment, s-ar putea să observaţi unul dintre aceste modele în următoarele săptămâni.”

Pe pagina de asistenţă Google se menţionează în continuare: „Feedback-ul utilizatorilor a fost întotdeauna şi va continua să fie o parte importantă a YouTube. Dar am aflat de la creatori că numărul de antipatii exprimate poate avea un impact asupra bunăstării lor şi poate motiva o campanie direcţionată de antipatii asupra videoclipului unui creator. Aşadar, testăm modele care nu includ numărul de aprecieri sau de deprecieri pentru a încerca să echilibrăm îmbunătăţirea experienţei creatorului, asigurându-ne totuşi că feedbackul audienţei este contabilizat şi distribuit creatorului".

Majoritatea răspunsurilor la mesaje, survenite atât pe platforma Twitter, cât şi pe pagina de asistenţă, dezaprobă ideea, unele comentarii sugerând că mişcarea este o consecinţă a dezechilibrului imens al numărului de „antipatii” pe care îl înregistrează videoclipurile administraţiei actuale, conduse de Joe Biden, pe canalul oficial de YouTube al Casei Albe.

Alţi comentatori şi-au exprimat îngrijorarea că evoluţia nu este benefică persoanelor care doresc să obţină feedback despre calitatea videoclipului, indiferent dacă este vorba de creatori sau spectatori.

În ianuarie, YouTube a şters ceea ce par a fi mii de „antipatii” de pe videoclipurile publicate de canalul oficial al Casei Albe în care apărea Joe Biden.

YouTube a declarat la momentul respectiv că măsura făcea parte din eforturile sale obişnuite de a elimina interacţiunile pe care le consideră "neautentice".

Utilizatorii platforme YouTube au observat - şi comentat masiv- faptul că numărul de dislike dispărea cu miile, în cazul unor videoclipuri ale Casei Albe, şi au început să posteze capturi de ecran înainte şi după "ajustările" făcute fără notificare de YouTube, pe reţelele de socializare.

Nu este clar modul în care YouTube distinge între implicarea autentică şi cea neautentică; compania nu a răspuns imediat la o cerere de detalii suplimentare.

YouTube şi proprietarul său, Google, s-au confruntat masiv cu acuzaţii de partizanat politic. Companiile au declarat că produsele lor sunt dezvoltate şi funcţionează pe baza neutralităţii din punct de vedere politic, dar mărturii ale angajaţilor şi materialele interne scurse în presă indică faptul că giganţii hi-tech au criterii politice pentru a aplica cenzura.

Google a înclinat milioane de voturi în alegerile prezidenţiale din 3 noiembrie 2020, impunând fără notificare un partizanat politic asupra ştirilor pe care le-a prezentat utilizatorilor săi, potrivit psihologului cercetător Robert Epstein, care a reunit o echipă de peste 700 de alegători pentru a monitoriza ce rezultate primeau de la motorul de căutare al Google în urma unor operaţiuni de căutare, a notificărilor, a sugestiilor de căutare şi a fluxurilor de ştiri Google Plus înainte de alegeri.