Voiculescu anunţă că nu pleacă din USR: Sunt sigur că vom găsi înţelepciunea să îndreptăm ce e de îndreptat în acest partid

Vlad Voiculescu
Vlad Voiculescu (Epoch Times România)

Fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu a transmis, într-un mesaj intern pentru filiala USR Bucureşti, pe care o conduce, că nu va pleca din partid şi că, împreună cu ceilalţi membri ai conducerii organizaţiei, doreşte să îndrepte “ce este de îndreptat”, relatează G4Media.ro.

Voiculescu a confirmat mesajul intern pentru G4Media:

“Mesajul nostru intern este despre decizia noastră, a echipei de Bucureşti, de a rămâne. Nu e un prilej de bucurie şi sper să învăţăm cu toţii ce e de învăţat”.

De asemenea, fostul ministru al Sănătăţii le-a transmis colegilor săi că “nimeni din conducerea filialei Bucureşti şi niciunul dintre reprezentanţii noştri în Parlament, consiliul general sau consiliile de sector nu pleacă”.

“Rămânem aici şi construim mai departe în USR. Sunt sigur că vom găsi înţelepciunea să îndreptăm ce e de îndreptat în acest partid. Noi rămânem, pentru a ne respecta responsabilităţile asumate faţă de bucureşteni şi pentru a construi mai departe”, a continuat Voiculescu.

Totodată, Voiculescu a mai precizat că anunţul demisionării din partid al mai multor europarlamentari a “tulburat” formaţiunea, adăugând însă că aceştia vor rămâne “prietenii noştri”.

Mesajul intern este semnat de Voiculescu şi asumat de 48 de membri ai conducerii USR Bucureşti, parlamentari sau consilieri locali şi generali.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne