Viitorul politic al lui Dmitri Medvedev: Istoria nu-i iartă pe cei slabi

Faptul că trăsătura distinctivă a preşedinţiei lui Dmitri Medvedev a constituit-o discrepanţa dintre promisiunile sale de anvergură şi îndeplinirea lor aproape egală cu zero este recunoscut de adepţii celor mai diferite curente politice şi ideologice. Este suficient să ne amintim despre lupta împotriva corupţiei, de modernizarea prin inovaţii sau de reforma poliţiei. Potrivit cotidianului Gazeta, principalul paradox constă în aceea că, în condiţiile unei evaluări atât de unanime a acestei preşedinţii, locul lui Medvedev în istoria politică a Rusiei este evaluat în mod diferit, de multe ori contradictoriu.

Pentru conservatori şi etatişti Medvedev este în primul râd un liberal ajuns la putere prin minciună şi care apoi a început să susţină în secret opoziţia, să-i încurajeze pe oligarhi şi să asmută presa la critici la adresa predecesorului. Pentru oponenţii acestora, liberalii, Medvedev este dimpotrivă cel care doar a promis reforme, dar care nu a făcut nimic.

Însă, alături de această opinie, dominantă în tabăra liberală, există, în regim minoritar, şi o alta. Aceasta se reduce la aceea că doar prin prezenţa sa la conducerea ţării Medvedev i-a ţinut în frâu pe toţi care doreau să opună Rusia lumii întregi şi să pună capăt oricărei opoziţii. De altfel, este posibil ca rolul lui Medvedev însuşi în această ţinere în frâu a celor cu nostalgii faţă vechile tradiţii ruseşti să fie apropiat de zero, întreaga muncă de asigurare a contrabalanţei să fie îndeplinită de aparatul personal al preşedintelui şi a puţin numeroşilor săi susţinători din cadrul structurilor puterii. Acestui mic grup i-a reuşit multă vreme această ţinere în frâu, practic până la 24 septembrie, când Medvedev i-a propus din nou preşedinţia lui Vladimir Putin.

Viitorul apropiat va arăta care punct de vedere este cel mai apropiat de adevăr. Dacă nu se va schimba nimic şi conservatorii vor continua să lupte cu puţinii liberali din guvern pentru a-şi impune influenţa exclusivă asupra lui Putin, înseamnă că dreptate au cei care afirmă că preşedinţia lui Medvedev a fost gândită pentru a înceţoşa conştiinţa liberalilor prin iluzii false şi a-i distrage de la acţiuni concrete. Însă, dacă în viitorul apropiat statul rus îşi va accelera evoluţia în direcţia unui regim statal asemănător cu o tabără militară, cu o conducere feudală privilegiată şi milioane de iobagi necuvântători, atunci dreptate vor avea cei care sunt azi în minoritate.

Ce lecţii mai pot fi trase din preşedinţia lui Medvedev?, se întreabă Gazeta. În primul rând, că un stat nu poate fi condus bazându-te doar pe forţa miraculoasă a decretelor şi declaraţiilor, chiar dacă acestea sunt gravate în piatră. Atunci când Medvedev formula iniţiative de reformă se crea impresia că el nu prea conştientizează faptul că de multe ori în politică paşii ulteriori sunt mai importanţi decât primul. Să vii cu o iniţiativă este uşor, mai ales atunci când ai o tribună atât de înaltă, însă cu mult mai greu este să o promovezi, depăşind opoziţia diverselor grupuri de interese. Pentru aceasta este nevoie de multe: de voinţă politică, de adepţi activi şi hotărâţi în diverse sectoare ale politicii şi aparatului de stat şi nu în ultimul rând de capacitate de compromis.

Medvedev nu a avut nimic din toate acestea, este de părere cotidianul Gazeta. Iniţiativele sale fie rămâneau suspendate în aer, fie, depăşind toate barierele birocratice, fie se transformau în final în ceva cu totul diferit de prima intenţie. O asemenea atitudine faţă de politică va constitui o piedică serioasă în calea continuării cu succes a carierei politice a lui Medvedev, prognozează cotidianul.

Politicienii care, aflaţi în funcţii supreme în stat, nu fac decât să vorbească, chiar şi lucruri foarte corecte, nu sunt de obicei iubiţi. Mai ales în Rusia, unde majoritatea este în continuare obişnuită să vadă în vârful puterii un Tată al naţiunii, un Stăpân, gata să intre în fiecare casă şi să rezolve orice problemă cotidiană. Într-o asemenea viziune, rolul oratorilor le este rezervat mai degrabă deputaţilor, decât oamenilor din cadrul puterii executive.

Medvedev mai are şi alte probleme legate de viitorul său politic, cel puţin în rolul de politicien independent. Acestea constau nu doar în faptul că acum el a fost repartizat drept lider al partidului 'Rusia Unită', organizaţie aflată într-un trend descendent şi fără perspective: cel mai imporant este că alegătorul rus nu-i iartă pe politicienii slabi.

Ruşii îi pot ierta unui lider duritatea, stilul autoritar, violenţa şi uneori chiar vărsarea de sânge, însă nu slăbiciunea. Medvedev, însă, care a avut împuterniciri constituţionale imense, a renunţat la pretenţiile sale la putere, dând astfel dovadă de o slăbiciune care nici măcar nu putea fi imaginată, conchide Gazeta.