VIDEO. "Ştiam că moartea poate veni oricând" - tânără de 21 de ani, eroină din Azovstal, povesteşte despre teroarea trăită. Mesaj pentru români

Undeva într-o clădire la câţiva paşi de Parlamentul European, o mână de refugiaţi ucraineni cântă imnul ţării lor. O voce se ridică, puternică, deasupra tuturor, sonoră, curată şi clară. E vocea unei fete cu ochi albaştri plini de emoţie, cu păr lung, cârlionţat. O fată drăguţă, ai spune, şi care cânta frumos. Însă Kateryna- căci aşa o cheamă pe tânăra cu glas uimitor, Kateryna Polishchuk - este mai mult decât atât. Este o eroină. O femeie care a trecut prin dureri şi greutăţi atât de mari încât te miri că mai respiră. Şi nu doar că respiră, ci chiar are puterea să zâmbească. Venită la Bruxelles ca să-şi ajute ţara, Katerynaemană curaj şi optimism deşi, undeva adânc în ochii săi albaştri, îi poţi simţi ascunsă tristeţea.

Tristeţea unui om trecut prin Iad. În cazul ei, Iadul s-a numit Azovstal, oţelăria pe care ruşii au atacat-o furibund, căci era ultimul bastion care îl împiedica pe Putin să anunţe lumii că armata sa a cucerit trofeul mult dorit - oraşul Mariupol.

Tânăra Kateryna Polishchuk îşi dorea să ajungă cântăreaţă de operă. Îşi începuse studiile în domeniu. A ajuns însă, la cei 21 de ani, paramedic pe front. Şi nu oriunde. Ci la Azovstal. Mâinile sale cu piele translucidă, albă, mâini de femeie tânără, care vor mângâia într-o zi copii pe creştet, poartă cicatrici. Şi cicatricile sunt nu doar pe mâini, ci şi pe restul corpului. Şi pe suflet. Kateryna şi-a văzut camarazi murind. Şi-a văzut colegii de luptă şi suferinţă răniţi, conştienţi că vor lupta până la ultima suflare şi încercând din răsputeri să nu clacheze.

Kateryna s-a operat singură cu o mână după ce cealaltă i-a paralizat. A învăţat să pună bandaje soldaţilor doar cu un singur braţ funcţional. A pansat răni şi suflete care înfruntau moartea ceas de ceas, minut de minut. Până în ziua în care soldaţii din Azovstal s-au predat pentru a nu fi ucişi. Aşa le ceruse preşedintele Zelenski care spera să-i salveze.

După predare, Kateryna a ajuns prizonieră la ruşi. Nu vorbeşte despre ce i s-a întâmplat concret acolo. Probabil e prea greu să privească la răni sufleteşti încă sângerânde. Ne putem cu toţii imagina cam ce i se poate întâmpla în captivitate unei femei tinere capturate la Azovstal. Unei femei-soldat ajunse în mâinile ruşilor. Întrebată despre ce a trăit în captivitate, de unde a reuşit să iasă în urma unui schimb de prizonieri cu Rusia, Kateryna nu vorbeşte nici despre torturi, nici despre lovituri, nici despre cine ştie ce alte grozăvii a mai trăit, ci despre datorie morală, despre curaj, despre patriotism. Kateryna este Ucraina, întrupează spiritul ei. Ucraina care trece peste durere, peste chin şi luptă pentru a dăinui. Pentru viitor, pentru copiii ţării, cei născuţi şi încă nenăscuţi. De altfel, Kateryna a venit la Bruxelles pentru a cere Europei să-i ajute ţara, să ajute Ucraina să-şi făurească un viitor în libertate.

Vă invităm să urmăriţi principalele declaraţii ale Katerynei care a rememorat, pentru Epoch Times, o parte din experienţele trăite. Dar care, mai ales, a încercat să-şi inspire compatrioţii. Să inspire lumea. Şi care nu a uitat să mulţumească României pentru ajutorul dat refugiaţilor ucraineni.

Iadul din Azovstal

În Azovstal, în general, nu aveam de ales decât să luptăm până la capăt ori să murim. Am înţeles că ne va fi foarte dificil să rupem 100 de kilometric de front, dar nu ne-am permis să ne dăm bătuţi pentru că ne-am dat seama că Azovstalul urma să repete soarta Mariupolului.

Rusia şi-a concentrat cele mai multe trupe la Mariupol. Rusia a cheltuit cea mai mare parte a potenţialului său militar pentru Mariupol. Am înţeles că trebuie să reţinem aici un număr foarte mare de trupe pentru ca fraţii şi colegii de armată să poată apăra toată Ucraina şi să le fie mai uşor.

A fost foarte dificil, nu existau alimente, apă, medicamente şi nici suficiente arme, deoarece nu existau rezerve. Eram complet înconjuraţi.

Dar, în ciuda tuturor acestor lucruri, am avut un spirit de luptă puternic, ne-am susţinut reciproc.

Trebuia să ne păstrăm spiritul de luptă, să ne încurajăm unii pe alţii, pentru că toţi am înţeles, că majoritatea vom muri. Nu puteam să realizăm amploarea a ceea ce se întâmpla. Am auzit de acolo, de jos, fiecare rachetă care ţintea combinatul, dar tot am luptat.

Pentru că cel mai îngrozitor lucru pentru un războinic adevărat, pentru cel care îşi apără casa, nu este să moară, cel mai rău lucru este să se predea şi să lase mâinile jos.

Am fost grav rănită, mâna îmi era paralizată şi nici măcar nu o puteam mişca. Dar ceea ce am făcut, am învăţat foarte repede cum să pun bandaje doar cu o singură mână. Aşa că mi-am folosit mâna stângă pentru a sprijini soldaţii şi pentru a acorda asistenţă medicală în timp ce mâna dreaptă era încă paralizată. De asemenea, am fost nevoită să fac operaţii pe propriul meu corp, scoţând schijele din braţul meu.

Dar ceea ce făceam cu toţii, şi făceam şi eu, a fost să învăţ cum să fiu eficientă în ceea ce făceam, să învăţ cum să fiu eficientă ca medic, dar şi ca psiholog, pentru a-i sprijini pe soldaţii care se întorceau de la luptă.

A fost foarte greu pentru noi să cuprindem şi să înţelegem toate acestea, nici măcar nu puteam vedea ce se întâmplă. Ştiam că ne bombardează, dar când eram deja în subsol la Azovstal în buncăre, rareori vedeam ce cădea peste noi şi ce exploda. Dar am auzit totul şi a fost tot ceea ce vă puteţi imagina, muniţie de toate tipurile de calibru.

Cea mai dură experienţă din Azovstal

În Azovstal era frig, în Azovstal erai sortit morţii. Am pierdut colegi la Azovstal, fiecare zi a adus nume noi în rândul celor căzuţi.
Erau sute de răniţi. Îţi era frică de moarte.

Noi, militarii, putem muri, am înţeles că pierderile sunt fireşti în război, ne-am dus să ne apărăm casa şi vor fi pierderi în orice caz.
Am înţeles că rănile şi durerea sunt, de asemenea, inerente războiului.

Cel mai rău lucru în acel moment a fost însă disperarea. Dacă eram disperaţi, dacă am fi renunţat şi ne-am fi dat bătuţi, dacă am fi încetat să mai luptăm...

În ciuda a tot ce se întâmpla, am ţinut „cu dinţii” de ce conta, am zâmbit, cântat, zâmbit în ochii duşmanului şi am strigat la toată lumea: "Rusia, Ucraina este prea mare pentru voi, Europa este prea mare pentru voi, nu veţi învinge niciodată şi poate ne puteţi zdrobi trupul da nu ne puteţi infrânge spiritul.

Captivitatea la ruşi. Kateryna nu vorbeşte despre ororile pe care le-a trăit ci doar despre iubire de ţară şi speranţă

A fost într-adevăr greu, dar ştiu sigur că îmi iubesc foarte mult ţara. Îmi iubesc foarte mult apropiaţii. Îi iubesc pe toţi ucrainenii, pe copiii ucraineni, care ar trebui să aibă un viitor bun, o educaţie bună, cer albastru fără avioane inamice.

Ei ar trebui să fie cu taţii lor vii şi sănătoşi. Nu ar trebui să fie răniţi, să trăiască în sunetul de sirene, în buncăre şi în subsoluri, ci în oraşe paşnice ca înainte.

Pentru a obţine acest lucru, trebuie să luptăm. Trebuie să te trezeşti în fiecare dimineaţă, să te scoli şi să lucrezi la capacitate maximă, indiferent de ce faci. Indiferent dacă eşti constructor, dacă faci un drum sau conectezi un loc la electricitate sau apă potabilă, fie că eşti profesor sau medic, trebuie să-ţi faci treaba bine, apoi vei dezvolta Ucraina, atunci vei asigura pacea.

Dacă eşti un militar, trebuie să lupţi, dacă eşti diplomat, trebuie să munceşti, dacă eşti o persoană din domeniul
media, trebuie să mediatizezi acele mesaje care îţi vor salva ţara.

Cu această înţelegere am adormit şi m-am trezit în fiecare dimineaţă în captivitate. Am înţeles că reprezentam Ucraina în
faţa unui inamic care nu era demn. Am înţeles că lupta trebuie continuată. Ei, ucrainenii, cred în mine, mă aşteaptă, mă admiră, sunt inspiraţi de mine. Am devenit un simbol al Azovstal.

Ştii, la fabrica de oţel Azovstal, unde oţelul era de fapt contorsionat şi a fost aruncat în aer la fel ca şi betonul. Ştiam asta, că chiar dacă se întâmpă asta, Oţelul din inimile noastre nu poate fi mişcat, nu poate fi îndoit, nu poate fi deteriorat.

A trebuit să rămânem fermi, astfel încât restul lumii să vadă că Azovstal e un simbol, este de neînvins şi acest lucru va da putere ţării mele.

Înţelegând că acest mesaj trebuie arătat lumii şi că nu ne putem prăbuşi m-am trezit şi am adormit şi am îndurat tot ce mi-a ieşit în cale.

Ce poate face Europa pentru a ajuta Ucraina?

Ucrainenii arată că inimile calde şi curajul pot opri orice inamic, pot salva lumea. Dar avem nevoie de ajutor şi de sprijin.

Pentru că numai împreună cu sprijinul întregii lumi, împreună cu sprijinul Europei şi al europenilor putem învinge acest monstru puternic care ameninţă securitatea nu numai a Ucrainei, ci şi securitatea copiilor europeni.

Şi fiecare poate schimba cu adevărat cursul războiului, aşa cum arată povestea mea. Chiar şi o persoană mică poate spune lumii o poveste mare.

Prin urmare, este important că europenii nu au fost indiferenţi, au înţeles că războiul nu este undeva departe, războiul este aici. Şi poate veni, pentru că este imposibil să te ascunzi de rachete. Nu există un astfel de buncăr care să salveze oamenii de aviaţie.

Iar pentru Rusia nu există limite în ambiţiile sale de cucerire. De aceea, fiecare european ar trebui să contribuie pentru a transmite acest mesaj, trebuie să ne amintim şi să sprijinim Ucraina şi ucrainenii.

Autorităţile europene ne oferă un ajutor uriaş, pe care nu l-am ştiut când am fost în captivitate, dar îi suntem foarte recunoscători pentru ea, dar cerem să nu ne oprim şi cerem mai mult ajutor, să ne ofere toată asistenţa posibilă şi să ne ajute prin sancţiuni, prin sprijinul oferit migranţilor noştri, care sunt forţaţi să părăsească Ucraina din cauza bombardamentelor constante şi pleacă de pe teritoriile ocupate.

Şi vă cerem să luptaţi în acest război alături de noi.

Kateryna lansează un apel pentru eliberarea prizonierilor de la Azovstal

În principiu, Rusia a arătat că este o ţară care nu respectă niciun acord pe care l-a semnat şi nu se supune tratatelor internaţionale precum Convenţiile de la Geneva.

Condiţiile în care stau prizonierii... pot spune din proprie experienţă că băieţii şi fetele noastre trebuie să fi salvaţi cât mai curând. Fiecare zi trăită în colonie este echivalentă unui an obişnuit.

Şi doar Europa poate influenţa Rusia prin sancţiuni, poate influenţa diplomatic şi politic ca prizonierii lor de război să fie daţi la schimb pentru ai noştri.

Pentru că aşa cum ne arată experienţa, cu Rusia e greu să ajungi la o negociere, cu atât mai mult cu cât ea nu îşi repsectă acordurile. Aşa cum au făcut cu noi, transformând o evacuare într-un iad al captivităţii.

Acei luptători care apără toată Europa de ţara teroristă merită să revină acasă la familiile lor, să se recupereze şi să continue să ocrotească mai departe Europa de această ciumă a secolului 21.

Eroina de la Azovstal mulţumeşte României. Mesaj pentru refugiaţii ucraineni din ţara noastră

Vreau să mulţumesc României şi populaţiei române pentru susţinerea oferită refugiaţilor noştri, pentru susţinerea oamenilor care au fost nevoiţi să îşi părăsească casele pentru că acolo a venit Rusia şi vreau să transmit salutări tuturor ucrainenilor care la această oră locuiesc în România. Vă promit foarte curând că veţi putea reveni acasă şi vom merge unii la alţii la un ceai şi că anul viitor vom merge la mare în Mariupol.

Vreau să adaug că noi luptăm pe frontul nostru. Voi să fiţi informaţi, fiţi puternici, fiţi ca Ucraina – puternici şi de neclintit. Sper că foarte curând vom putea vizita din nou Mariupolul ucrainean.

Vă invităm să urmăriţi şi materialul video.