Valeriu Paşa: Un astfel de sistem mixt ca în Moldova nu există în nicio republică parlamentară
alte articole
Expertul în cadrul comunităţii WatchDog.md, Valeriu Paşa, a fost acuzat de mai multe ori că în timpul protestelor din 2015 din PMAN împotriva guvernării oligarhice de la Chişinău, a declarat că „toţi deputaţii trebuie aleşi de popor, pe circumscripţii, să nu mai avem liste cu oameni anonimi care ajung acolo (în Parlament – n.r.) şi se vând ca roşiile la piaţă”, deşi solicitarea acestuia era pentru noii deputaţi care vor ajunge în Parlament în 2018.
Ulterior, după ce 74 de deputaţi democraţi, socialişti şi popular-europeni au votat sitemul mixt de vot, Valeriu Paşa a protestat afirmând că nu e nevoie să se modifice cardinal sistemul electoral al Republicii Moldova, ci doar îmbunătăţit cel existent pe anumite aspecte, întrucât ar fi imperfect, depăşit, şi chiar nu răspunde necesităţilor cetăţenilor.
„Între timp am realizat şi un studiu pe baza proiectului de lege care a fost într-un final votat în Parlament, am reuşit să examinez legislaţia şi practica electorală a câtorva zeci de ţări, în special a republicilor parlamentare aşa cum este R. Moldova. Ceea ce s-a votat în Parlament, chiar şi pentru sistemele bazate pe alegerea uninominală este un sistem absolut prost, pornind de la faptul că un astfel de model de alegere a deputaţilor nu există absolut nicăieri în lume într-o republică parlamentară, şi acest lucru nu este în zadar”, a declarat activistul civic în cadrul emisiunii „WatchDog” de la TV8.
Potrivit afirmaţiilor expertului, în nicio ţară democratică din lume modificarea sistemului de alegere a deputaţilor nu se face înainte de alegeri, asta fiind chiar o recomandare generală a practicii democratice internaţionale. Pe când în Moldova, aproape toate modificările aduse legislaţiei electorale cu mici restricţii sau faculităţi, s-au făcut deoarece cei care se aflau la putere în loc să guverneze pentru ca poporul să-i susţină şi să vrea să-i voteze din nou, „ei se ocupau de hoţie, iar aceştia care sunt acum sunt campioni la acest capitol”.
Pe de altă parte, Ghenadie Cosovan, preşedintele Asociaţiei „Credinţă Patriei”, veteran al războiului de pe Nistru şi organizator al unei acţiuni „spontane” de protest în faţa Parlamentului în susţinerea votului mixt, consideră că cei care au protestat în aceeaşi zi, la 20 iulie, ar fi trădători, deoarece sistemul proporţional ar ajuta socialiştii să câştige la parlamentare, uitând că sistemul mixt a fost propus de socialişti. Mai mult decât atât, acesta susţine că cei care protestează acum împotriva sistemului mixt de vot ar fi „aşa-zise forţe pro-europene”, motivând că Moldova ar avea alte probleme mai importante decât lupta împotriva lui Plahotniuc.
„E bine acum să încaleci lupta cu oligarhul. Pe acest eşantion câte partide se luptă cu Plahotniuc. Avem alte probleme de rezolvat în republica asta Moldova”, a subliniat Cosovan. Totodată acesta prezenta câteva poze de la protestele din 2015 şi de la ambasada SUA în care apărea Maia Sandu, Andrei Năstase, Renato Usatîi şi Igor Dodon, unde potrivit lui Cosovan "aşa zisele forţe pro-europene au dat mâna cu forţe pro-imperialiste".
Ulterior, Valeriu Paşa a explicat că poza prezentată de veteranul de răzbiu „este făcută la U.S. Embassy Moldova, iar doamna blondă nu este altcineva decât Briget Brink - adjuncta Victoriei Nuland. Era prin primăvara lui 2016. Conform logicii dlui Cosovan - în sediul ambasadei americane, sub coordonarea unui înalt funcţionar al Departamentului de Stat, avea loc "marea trădare"”.
„Vorbeam cu doamna Brink, rezervată vizavi de eventualitatea unui scrutin anticipat şi o condamnare a celui ce a capturat Moldova, invocând, bineînţeles, tradiţia americană. Marele noroc al căpcăunului moldovenesc şi al partenerilor săi din răsărit sunt, bineînţeles, dublele standarde ale occidentului, iar în interior corupţia, sărăcia, migraţia stimulată şi existenţa a tot soiul de cosoveni, dodoni, lenci, etc., pe care, pentru a se menţine la putere şi libertate, căpcăunul îi va sacrifica unul câte unul, cum a mai făcut-o şi cu alte specimene”, a comentat liderul Platformei DA, Andrei Năstase pe pagina sa de Facebook.