"Va ajuta la obţinerea victoriei": Biserica Ortodoxă Rusă a început să transporte pe front moaştele lui Dmitri Donskoi

Pe frontul din Ucraina a fost trimisă, pentru “întărirea spirituală a militarilor”, o relicvă din moaştele marelui cneaz al Moscovei Dmitri Donskoi, despre a căror descoperire Biserica Ortodoxă Rusă (BOR) a anunţat oficial în august.
Potrivit unui comunicat al departamentului sinodal al Patriarhiei Moscovei pentru relaţia cu forţele armate şi structurile de ordine publică, racla ce conţine o parte din mâna dreaptă a marelui cneaz “se află în drum spre linia de contact”, potrivit The Moscow Times.
“Sfântul comandant militar merge acolo unde se decide astăzi soarta Patriei, pentru a se alătura în mod nevăzut, în aceeaşi linie de luptă, apărătorilor noştri”, a transmis BOR, citată de agenţia RIA Novosti.
Anterior, marţi, racla cu moaştele lui Dmitri Donskoi, care a obţinut victoria în Bătălia de la Kulikovo din 1380, a fost dusă la o biserică din cadrul complexului memorial “Saur-Mogila”, în regiunea autoproclamată “DNR”, a informat Ministerul rus al Apărării.
La finalul ceremoniei a avut loc o slujbă de rugăciune. Aceasta a fost oficiată de mitropolitul de Doneţk şi Mariupol, Vladimir, şi de preşedintele Departamentului sinodal pentru relaţia cu Forţele Armate ale Federaţiei Ruse şi structurile de securitate, mitropolitul de Stavropol şi Nevinnomîssk, Kirill.
Aducerea moaştelor cneazului “va contribui la întărirea spiritului şi la intensificarea urmării adevărului lui Dumnezeu”, precum şi îi va ajuta pe participanţii la războiul împotriva Ucrainei şi pe civili să-şi întărească şi să-şi mobilizeze forţele pentru a “obţine victoria asupra vrăjmaşului”, a declarat Vladimir.
“Atât militarii noştri, cât şi oamenii care trăiesc în Donbas au nevoie de întărire de Sus, au nevoie de ajutorul lui Dumnezeu, de binecuvântarea sfinţilor noştri. De aceea, acest lucru este profund simbolic şi important”, a spus el.
De asemenea, BOR i-a îndemnat pe credincioşi să se roage lui Dmitri Donskoi “pentru întărirea Patriei noastre, pentru dăruirea curajului, a rezistenţei spirituale şi a ajutorului lui Dumnezeu oştirii noastre iubitoare de Hristos”.
A doua “descoperire miraculoasă” a moaştelor cneazului — prima fiind considerată înmormântarea şi canonizarea sa în 1988, cu ocazia împlinirii a 1.000 de ani de la creştinarea Rusiei — a avut loc pe 18 august, potrivit Bisericii Ortodoxe Ruse.
Rămăşiţele sale au fost descoperite în timpul unor lucrări de restaurare în Catedrala Arhanghelului Mihail din Kremlinul Moscovei, unde sunt înmormântaţi marii cneji şi ţarii Moscovei.