USR face presiuni pentru alegerea primarilor în 2 tururi. Cere sprijinul celor din ALDE

Stelian Ion
Stelian Ion (Epoch Times România)

Uniunea Salvaţi România a cerut ALDE – al cărei reprezentant conduce Comisia specială comună pentru elaborarea, modificarea şi completarea propunerilor legislative în materie electorală – să deblocheze lucrările acestei şedinţe, pentru a putea fi aprobate, în regim de urgenţă, modificările legislative care să permită revenirea la alegerea primarilor în două tururi de scrutin, se arată într-un comunicat de presă publicat, luni, de USR.

În plus, USR a mai cerut reprezentanţilor ALDE şi Pro România să se alăture Opoziţiei în ceea ce priveşte demersurile de adoptare rapidă, în plen, a modificărilor legislative, pentru ca localităţile ţării să fie conduse, începând de anul următor, de oameni reprezentativi, care se bucură de încrederea multor cetăţeni, a mai precizat partidul condus de prezidenţiabilul Dan Barna.

În urma şedinţei de astăzi a grupurilor parlamentare ale USR, am decis să facem toate demersurile pentru deblocarea lucrărilor Comisiei speciale în materia legilor electorale. Este foarte important ca, în perioada următoare, Camera Deputaţilor să dea un vot pe proiectul de lege referitor la alegerea primarilor în două tururi de scrutin. Acest proiect de lege este pe masa Comisiei încă din luna iunie. Comisia este prezidată de un membru ALDE, aşa că le solicităm parlamentarilor ALDE şi Pro România să reluăm discuţiile în această comisie. În această comisie, PSD nu deţine majoritate, astfel că, dacă există voinţă politică din partea celorlalte partide din Opoziţie, nu este niciun impediment pentru a se da un raport în zilele următoare pe proiectul de lege, urmând ca acesta să ajungă la vot final în plenul Camerei Deputaţilor. Trebuie luată o decizie rapid, pentru că se apropie alegerile locale şi orice modificare de legislaţie electorală trebuie din timp adoptată şi publicată în Monitorul Oficial. Noi vrem ca următoarele alegeri locale, cele din 2020, să se desfăşoare după regula alegerii primarilor în două tururi de scrutin”, a declarat - potrivit comunicatului de presă - Stelian Ion, liderul grupului USR din Camera Deputaţilor.

În comunicatul USR se mai precizează că, în prezent, în Parlament există mai multe proiecte de lege pe tema revenirii la alegerile în două tururi pentru primari. Două dintre ele se află pe masa Comisiei speciale, după ce au trecut de Senat. Proiectul USR - iniţiat de deputatul Tudor Benga şi senatorii Florina Presadă, Radu Mihail şi Nicu Fălcoi, membri ai Departamentului de reformă electorală al USR - a fost depus la Senat la începutul lunii mai.

Modificarea legislaţiei electorale astfel încât primarii să fie aleşi în două tururi de scrutin a fost inclusă şi în iniţiativa cetăţenească „Oameni noi în politică”, promovată de USR.