Un dirijor austriac a murit în timpul unui concert la München

Dirijorul austriac Stefan Soltesz
Dirijorul austriac Stefan Soltesz (Youtube - captură ecran)

Dirijorul austriac Stefan Soltesz a murit după ce s-a prăbuşit în timpul unui concert la München, a anunţat sâmbătă, 23 iulie, Teatrul de operă din oraşul german.

"Opera Bavareză de Stat trebuie să anunţe cu consternare şi profundă tristeţe moartea lui Stefan Soltesz", se arată într-un comunicat, citat de Le Figaro.

Soltesz a murit vineri seară "după ce s-a prăbuşit în timp ce dirija" "Femeia tăcută" de Richard Strauss, "la Teatrul Naţional" din München, a precizat Opera de Stat Bavareză. Nu au fost disponibile imediat detalii privind cauza morţii sale.

Directorul general al Operei Bavareze de Stat, Serge Dorny, a declarat într-o postare pe Twitter că este "profund întristat" de moartea dirijorului în vârstă de 73 de ani.

"Pierdem un dirijor talentat. Pierd un prieten bun. Gândurile mele sunt alături de soţia lui, Michaela", a spus Dorny.

În lunga sa carieră, maestrul austriac de origine ungară a ţinut bagheta în teatrele de operă din Viena, Graz, Hamburg şi Berlin. A fost director muzical al Teatrului Brunswick din centrul Germaniei între 1988 şi 1993 şi dirijor al Operei Flamande din Anvers şi Ghent între 1992 şi 1997. A debutat pe scena Operei Bavareze de Stat în 1995.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Societate, cultură