Ucraina cere sechestrarea unei nave de cereale sub pavilion rusesc în largul Turciei

Nava Zhibek Zholy în portul Berdyansk
Nava Zhibek Zholy în portul Berdyansk (Telegram)

Ucraina a cerut confiscarea unei nave care transportă cereale dintr-o parte a ţării ocupată de Rusia, nava aflându-se în prezent în largul coastelor turceşti, informează BBC.

Sursa citată afirmă că a monitorizat nava sub pavilion rusesc, Jibek Joly, pe ruta sa din portul ucrainean Berdiansk către portul turcesc Karasu şi afirmă că nu este clar de unde provine încărcătura sau cum a fost obţinută, dar aminteşte că Rusia a fost acuzată de furtul de cereale din zonele din Ucraina pe care le controlează, cu toate că neagă aceste acuzaţii.

Vestea plecării navei din Berdiansk, un port aflat în sudul Ucrainei, în regiunea Zaporijjia, în Marea Azov, a fost dată pe aplicaţia de socializare Telegram de către Evhen Baliţkyi, care a fost numit recent de Rusia în funcţia de guvernator al zonelor ocupate din Zaporijjia.

Baliţkyi a anunţat că 7.000 de tone de cereale vor fi trimise în ţări "prietene". El a adăugat că navele Flotei ruse a Mării Negre vor "asigura securitatea" călătoriei şi că portul a fost curăţat de minele marine.

Ulterior, el a editat postarea, eliminând referinţele la încărcătura şi destinaţia navei.

O ştire video despre plecarea navei a fost, de asemenea, împărtăşită pe mai multe canale Telegram pro-Kremlin, care o arată împreună cu o navă rusă într-un port, care a fost identificat ca fiind Berdiansk de către reporter.

Comparând înregistrarea video cu imaginile din satelit ale portului, BBC a putut confirma că nava a fost filmată în Berdiansk. Condiţiile meteorologice din înregistrarea video şi unghiul umbrelor de-a lungul portului sugerează că aceasta a fost filmată în dimineaţă zilei de 28 iunie.

Potrivit jurnaliştilor de la BBC, nava rusească a călătorit din Turcia, la 22 iunie, lăsându-şi încărcătura în portul rusesc Novorossiysk. În timp ce se apropia de coasta ucraineană, semnalul de urmărire a fost pierdut, ceea ce sugerează că a fost oprit.

Semnalul a reapărut abia pe 29 iunie, când s-a îndreptat înapoi spre sud, îndepărtându-se de coasta ucraineană. Acest dispozitiv de urmărire raportează, de asemenea, adâncimea la care se află nava în apă - şi a indicat că nava a preluat încărcătură.

Michelle Bockmann, editor de pieţe la Lloyd's List Intelligence, consideră că acesta este un comportament "suspect".

Ea spune că multe nave de marfă îşi dezactivează dispozitivele de urmărire pentru o parte a călătoriei lor în Marea Azov, dar majoritatea îşi reiau transmisiunile când ajung în portul dorit.

Nu este clar dacă nava intenţionează să îşi descarce încărcătura în portul turcesc Karasu sau să îşi continue călătoria spre sud, prin strâmtoarea Bosfor, către o destinaţie încă necunoscută.

Proprietarul înregistrat al Jibek Joly, o companie cu sediul în Kazahstan numită KTZ Express, a declarat agenţiei de ştiri Reuters că nava a fost închiriată de o companie rusă. Aceasta a adăugat că se consultă cu părţile implicate şi că va respecta toate sancţiunile şi restricţiile.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe