Turcan: Asistenţa socială e praf! Deşi jumătate din populaţie trăieşte în mediul rural, doar 7% din servicii sunt furnizate aici

Raluca Turcan - gov.ro
Raluca Turcan - gov.ro (Epoch Times România)

Deşi aproape jumătate din populaţia României trăieşte în mediul rural, doar 7% din serviciile sociale sunt furnizate în aceste zone, a dezvăluit ministrul Muncii, Raluca Turcan, la deschiderea Adunării Generale a Consiliului Autorităţilor Locale din România şi Republica Moldova.

"În zonele rurale, capacitatea SPAS-urilor (Servicii publice de asistenţă socială) de a furniza servicii sociale este redusă. Doar 777 de unităţi administrativ teritoriale deţin certificate de acreditare ca furnizor de servicii sociale. Din aceste 777 de SPAS-uri, 200 au licenţiat cel puţin un serviciu social, iar 577 nu au licenţiat până în prezent niciun astfel de serviciu. Datele studiului au mai indicat că nicio unitate administrativ teritorială nu respectă regula de un asistent social la 300 de beneficiari", a declarat Raluca Turcan, citată de Agerpres.

În opinia ministrului Muncii, această situaţie reprezintă consecinţa concretă a unor "probleme nerezolvate de zeci de ani", context în care e necesară o colaborare mai bună între autorităţile centrale şi locale, în vederea susţinerii asistenţei sociale şi diminuării excluziunii sociale.

"Aceasta este situaţia reală. Din nefericire, dacă ar fi să caracterizăm foarte scurt asistenţa socială, aş spune că este praf. Discrepanţele sociale, în timp, s-au adâncit. Şi lucrul acesta a condus şi la creşterea neîncrederii în intervenţia socială a statului. Zonele marginalizate sunt zonele către care ne îndreptăm cu acţiuni, prioritar pe trei direcţii", a afirmat Raluca Turcan.

În acest context, liderul PNL i-a invitat pe reprezentanţii autorităţilor locale la consultări, dar şi să devină parteneri în implementarea a trei obiective:

- dezvoltarea de servicii sociale integrate la nivel comunitar;

- îmbunătăţirea resursei umane implicate în serviciul de asistenţă socială;

- încadrarea în muncă a persoanelor care pot munci.

"Integrarea serviciilor sociale se poate face prin venitul minim de incluziune, pentru care avem prevăzută o investiţie de două milioane de euro în PNRR. Această abordare integrată este deja funcţională în 139 de localităţi, unde au fost dezvoltate pachete integrate şi servicii integrate, cu un asistent social, un asistent medical şi un consilier şcolar. Însă lucrul acesta trebuie extins la nivel de UAT-uri", a punctat Raluca Turcan.

În acelaşi timp, ministrul Muncii a solicitat Asociaţiei Comunelor din România propuneri în vederea elaborării ghidurilor de finanţare, detaliind proiectele care vor beneficia de finanţare europeană în perioada următoare.

"Doar la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, pentru asistenţa socială, vom avea în următorii ani, 50 de milioane de euro pentru crearea unei reţele de centre de zi; 50 de milioane de euro pentru reabilitarea, renovarea şi dezvoltarea infrastructurii sociale pentru persoanele cu dizabilităţi; 87 de milioane de euro pentru dezvoltarea unei reţele de centre de asistenţă şi reabilitare pentru vârstnici; 1,2 milioane euro pentru reforma îngrijirii de lungă durată pentru persoanele vârstnice şi promovarea îmbătrânirii active", a arătat Raluca Turcan.

Pe de altă parte, Turcan a menţionat că la preluarea mandatului său a constatat că existau zeci de milioane de euro, din fonduri europene, alocaţi pentru 1.000-3.000 de beneficiari şi a dezaprobat acest mod de distribuire a banilor.

"Asta nu este eficienţă a cheltuirii nici a banilor naţionali, nici a banilor europeni", a adăugat Raluca Turcan.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne