Turcan: Am descoperit copii de 11 şi 12 ani fără CNP. Ştiţi ce înseamnă acest lucru? Este teribil!

Raluca Turcan - gov.ro
Raluca Turcan - gov.ro (Epoch Times România)

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a declarat, în cadrul Comisiilor reunite de buget-finanţe, că în urma campaniei de verificare a ajutoarelor sociale s-au descoperit copii fără CNP, unii dintre ei având vârste de 11 şi 12 ani.

„Ajutoarele sociale nu au mai fost verificate de 2 ani. Această campanie de verificare a ajutoarelor sociale are în primul rând scopul de a calibra nivelul ajutoarelor sociale pentru că 157 lei pentru o persoană aflată în nevoie reală de asistenţă socială sunt total insuficienţi.

Am descoperit în urma acestei campanii copii fără CNP. Ştiţi ce înseamnă copii ai României la 11 şi 12 ani fără CNP? Este teribil. Pentru ei am deschis ajutoare sociale aşa cum am deschis şi pentru alte persoane vulnerabile pe care le-am identificat”, a precizat Turcan, citată de Hotnews.ro.

De asemenea, Turcan a mai susţinut că aceeaşi campanie a scos la iveală faptul că, în România, în prezent, 30% din familiile monoparentale au peste 3 copii, adăugând că pentru aceştia ajutorul social de 157 de lei „nu reprezintă aproape nimic”.

„Au nevoie de educaţie, sănătate, consiliere, sprijin de zi astfel încât să fie scoşi din sărăcie. Avem 6 miliarde euro fonduri europene în viitorul exerciţiu financiar pe care avem obligaţia să-i cheltuim ţintit”, a mai afirmat liderul PNL.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne