Tsipras, Merkel - o nouă rundă de discuţii. Falimentul pare inevitabil
alte articole
Premierul grec Alexis Tsipras a participat miercuri noaptea la Bruxelles la o nouă rundă de discuţii împreună preşedintele francez Francois Hollande şi cancelarul german Angela Merkel şi au căzut de acord să intensifice negocierile dintre Atena şi creditorii ei internaţionali înaintea unui default elen tot mai evident, care ar putea avea loc la sfârşitul acestei luni, conform Reuters.
Discuţiile au loc în condiţiile unui climat tensionat, deoarece creditorii vor ca Grecia să aplice o serie de reforme economice dure, în timp ce Atena susţine că propunerile creditorilor din zona euro sunt exagerate şi că vor arunca ţara şi mai mult în haos economic. La mijloc se află deblocarea ultimei tranşe, în valoare de 7,2 miliarde de euro, din programul actual de bailout al Greciei.
Urgenţa încheierii unui acord între cele două tabere a fost accentuată marţi de agenţia de evaluare financiara Standard & Poor's Ratings Services care a a coborât ratingul Greciei la “CCC”, faţă de “CCC +”, cum era anterior.
“Am decis să intensificăm eforturile pentru a înlătura neînţelegerile rămase şi să mergem mai departe, consider eu, către o soluţie în perioada următoare”, a declarat Tsipras.
Merkel a declarat înaintea întâlnirii că negocierile nu trebuie purtate cu ea sau cu liderul francez ci cu cele trei instituţii care reprezintă creditorii suverani – Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.
“S-a convenit ca discuţiile dintre guvernul grec şi instituţiile respective să continue cu mai multă intensitate”, a susţinut un purtător de cuvânt al guvernului german într-o declaraţie care a relatat că întâlnirea s-a desfăşurată într-o atmosferă constructivă.
Premierul grec urmează să se întâlnească joi cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, cu care a avut de altfel o primă discuţie miercuri după-amiază.
După discuţiile de miercuri, o sursă din cadrul delegaţiei elene la Bruxelles a declarat că Atena este pregătită să discute noi concesii cu privire la planul bugetar cu scopul de a ajunge la un acord cu creditorii săi, susţine Agerpres.
“Suntem pregătiţi să discutăm despre excedentul bugetar. Căutăm un obiectiv comun legat de excedentul bugetar”, a declarat sursa, adăugând că cele două tabere s-ar putea afla joi mult mai aproape de un astfel de acord la finalul Summitului Uniunea Europeană – Comunitatea Statelor Latino-Americane şi Caraibiene (UE-CELAC).
“Este foarte dificil pentru partea greacă să facă mai multe concesii, dar suntem dispuşi să discutăm pentru a găsi o soluţie. Nu este un acord pentru un excedent de 1%, dar discutăm, şi chestiunea se află pe masă”, a mai adăugat sursa, conform Agerpres.
Tsipras, ales în ianuarie în baza unor promisiuni privind reducerea datoriei externe elene şi suspendarea măsurilor de austeritate impuse de creditorii internaţionali, a subliniat miercuri noaptea nevoia unei soluţii politice la această criză.
“Cred că liderii politici ai Europei realizează că trebuie să oferim o soluţie viabilă pentru Grecia şi o posibilitate pentru o întoarcere la creştere [economică] în baza unei coeziuni sociale şi a unei datorii sustenabile”, a adăugat Tsipras, conform Reuters.
Discuţiile dintre cele două tabere au intrat într-un impas datorită respingerii de către Grecia a propunerilor creditorilor pentru reduceri ale pensiilor şi reforme nepopulare pe piaţa muncii. Creditorii susţin că acestea sunt condiţii de bază pentru eliberarea fondurilor îngheţate, fără de care Atena ar putea intra în default la sfârşitul lunii iunie dacă nu va rambursa Fondului Monetar Internaţional suma de 1,6 miliarde de euro.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.