Tensiuni în Marea Chinei de Sud. Un puşcaş marin filipinez, lovit în cap de Garda de Coastă chineză

Un puşcaş marin filipinez a suferit o rană gravă la cap în timpul unei noi confruntări între Filipine şi China în disputata Mare a Chinei de Sud, a anunţat luni armata filipineză.
Potrivit raportului, membri ai Gărzii de Coastă chineze l-au lovit pe militar cu un baston în urma unui incident produs în apropierea recifului Second Thomas Shoal, un recif de corali din Insulele Spratly, situat la aproximativ 200 de kilometri vest de insula filipineză Palawan.
Din 1999, trupe filipineze sunt staţionate la bordul navei militare eşuate BRP Sierra Madre în această zonă, revendicată de China. Misiunile de aprovizionare a navei au dus în mod repetat la confruntări, informează dpa .
Armata filipineză a raportat că o ambarcaţiune gonflabilă care transporta opt membri ai Gărzii de Coastă chineze s-a apropiat „în mod ilegal” de navă până la o distanţă foarte mică. Echipajul chinez ar fi realizat fotografii şi înregistrări video.
Două ambarcaţiuni gonflabile filipineze au încercat apoi să escorteze ambarcaţiunea chineză în afara zonei „în mod calm şi fără confruntare”.
Armata filipineză a afirmat că partea chineză a răspuns „violent şi agresiv”, lovind un puşcaş marin filipinez în cap cu un baston de lemn şi avariind una dintre ambarcaţiunile filipineze.
Ministerul filipinez al Afacerilor Externe a condamnat ferm incidentul şi a anunţat că va întreprinde demersuri diplomatice. Din partea Beijingului nu a existat niciun răspuns imediat.
În regiune au avut loc în mod repetat confruntări. China revendică aproape întreaga Mare a Chinei de Sud, în timp ce Filipine, Vietnam, Malaysia şi alte ţări resping aceste revendicări, invocând o hotărâre din 2016 pronunţată în baza convenţiilor ONU. China nu recunoaşte această hotărâre.
Se consideră că Marea Chinei de Sud conţine rezerve importante de petrol şi gaze naturale şi, totodată, reprezintă una dintre cele mai importante rute maritime comerciale din lume.