Te arestam pentru sabotaj (I)!

Cand era la varsta smecheriei fiul meu, Mihai, m-a intrebat zambind:

- Mama, cum e zicala ceea cu cine-i harnic si munceste?

- Are tot ce vrea, raspund eu.

- Ba nu. Cine-i harnic si munceste ori e prost, ori nu gandeste.

Cred ca asa am fost eu. De ce in timpul muncilor agricole, cand eram obligati la inceputul fiecarui an scolar sa culegem recolta de pe tarlalele C.A.P.- urilor nu mi-am luat niciodata concediu medical cum faceau cei destepti? De ce ma implicam trup si suflet si nu pospaiam numai adunatul ca sa treaca timpul? De ce ii chinuiam pe copii, ii puneam sa munceasca ore in sir pe camp cu manutele inghetate, flamanzi majoritatea din ei? De ce? Pentru ca vedeam in aceste activitati un prilej de educatie prin munca, desi saracii copii munceau acasa pe rupte. Vedeam in aceste activitati un prilej de a se integra in colectiv si din alt punct de vedere decat cel pur scolaresc. Fara sa spun vorbe mari, am vrut ca elevii mei sa constientizeze faptul ca tara are nevoie de ei. Din alt punct de vedere, ma implicam pentru ca aveam norma, pentru ca eram supravegheati, pentru ca ni se taia din salariu, pentru ca nu ma proteja nimeni, pentru ca eram sanctionati pe linie de partid daca nu...Doamne, cati de ... pentru ca!

In toamna anului 1981 eram patru profesori cu nouazeci si opt de copii pe malul drept al Tazlaului, la intrarea in satul-cartier Slobozia al municipiului Onesti, cam la doi kilometri pana la varsarea acestuia in Trotus. Tazlaul taie cartierul Slobozia in doua parti: malul stang al raului este pe un deal inalt si hartopos, iar cel drept este mult mai jos si neted, propice pentru agricultura. Acolo, la numai cativa metri de apa, era ceva care se vroia a fi un lan de fasole, dar erau in acelasi timp vreo trei, patru stadii de evolutie a acesteia: cu pastaia goala, neagra, una cu pamantul, cu pastaia numai buna de cules, cu pastaia verde, fasole in plina floare, fasole abia inmugurita. Toate acestea din cauza deselor revarsari ale Tazlaului. Lanul acesta buclucas era acoperit in integime de o alta ,,recolta”, de loboda salbatica, inalta, stufoasa, carnoasa, fericita ca a putut fura tot soarele de la amarata de fasole. Buruienile acestea erau atat de inalte, incat, daca ma strigau copiii si le raspundeam, ma vedeau doar daca ridicam amandoua mainile strigand: aici sunt!!

Era o zi frumoasa de toamna si se muncea destul de placut. Pe la ora unsprezece ne atrage atentia zgomotul unei masini. Din LADA nou-nouta care s-a oprit in dreptul nostru a iesit un... tovaras, o aratare bine ,,zidita”, eleganta, spilcuita de parca venea la o petrecere; fata lui patrata era ornata cu niste ochi aspri si o privire asemenea, precum trebuia sa aiba un... „tovaras”.

- Buna ziua! (ne saluta cu superioritate si nemultumire in glas).

- Buna ziua! (raspundem noi, cei plini de scaieti din cap pina-n picioare, arsi de soare, obositi si surprinsi).

- Ce faceti?

- Ne distram (raspund eu zambind).

- Poftiiim?! (aud o voce autoritara, care nu stie ce-i gluma, o voce care declanseaza in creierul meu reactii sadice. Tovarasul holbeaza spre mine ochii aceia intunecati si dezumanizati de puterea politica pe care i-o citeam in privire).

- Culegem fasolea C.A.P. - ului. Ne spuneti cu cine avem onoarea? (Tot eu port conversatia, de parca numai eu as fi pe lume).

- Sunt secretar de partid cu probleme de...

N-am inteles cu ce fel de probleme se ocupa spilcuitul, ingamfatul, antipaticul secretar, dar samanta sadismului a incoltit si a crescut rapid in sufletul meu, precum vrejul din basm. Simteam in creier un cui care imi sfredelea si-mi atata nervii si asa suprasolicitati. Eram obisnuita cu secretarii nostri mai vechi, cu care ne intelegeam mai omeneste. Pe cine or fi schimbat cei de la partid? Care secretar o fi facut vreo boacana si a trebuit sa zboare?

- De ce nu faceti treaba cum trebuie? Uite, tufa asta n-ati cules-o! Nici pe asta, nici pe asta!

- N-am cules-o, ca n-are nici o pastaie. Pe cealalta nu am cules-o, ca-i putreda si le strica si pe celelalte. Nu le culegem nici pe cele verzi. Mai bine le mananca oile.

Patratul, pe care onestenii l-au poreclit, dupa aceasta intamplare si altele asemanatoare, „Hitler”, scormoneste cu botul pantofului nou si lustruit pamantul uscat, prafos si scoate la iveala cateva boabe de fasole alba amarate, uscate si innegrite. Fata ii devine pamantie, ochii ca de fiara ii ies parca din orbite, se apropie cu cativa pasi de noi ca si cum ar vrea sa ne bata si urla:

- Tovarasi, ce fel de treaba faceti aici?! Asta-i sabotaj!

- Tovarase secretar, nu-i vom transforma pe copii nici in gaini, nici in oi. Nu suntem adusi aici sa scormonim pamantul, ci sa smulgem tufele de fasole si sa facem gramezi. Uitati-va, acolo este un camion in care femeile incarca aceste gramezi si apoi le descarca la sediul C.A.P.-ului.

- Poftiiim?! (aud o voce autoritara, care nu stie ce-i gluma, o voce care declanseaza in creierul meu reactii sadice. Tovarasul holbeaza spre mine ochii aceia intunecati si dezumanizati de puterea politica pe care i-o citeam in privire).

- Tovarasa, cum te numesti?

- SV !

- De la ce scoala esti?

- De la numarul doi.

- Si nu ti-i bine la scoala asta?

- Nu dumneavoastra hotarati la ce scoala imi este mie bine. Va rog sa tineti cont ca nu am facut o facultate ca sa racniti la mine in fata copiilor si a oamenilor din sat.

- Dar ce, numai dumneata (Hopaaa! A spus dumneata! E ceva!) ai facut o facultate?

- Nu, dar ceilalti care au o facultate, trebuie sa stie sa-i respecte pe oameni!

- Cum te numesti?

- VS.

- De la ce scoala esti?

- De la numarul doi, (raspund eu, muscandu-mi limba sa nu rad in hohote de memoria impecabila a tovarasului Loaza). Sa stiti ca noi nu suntem obisnuiti cu stilul dumneavoastra de a va purta cu oamenii. Ma voi duce la Comitetul Municipal sa ma plang.

- Ba n-ai sa te duci! (Nu mai sunt nici macar ...dumneata.)

- Ba am sa ma duc!

Tovarasul, reprezentantul puterii politice in Republica Socialista Romania, strange pumnul mainii drepte, un pumn urias, sculptat in piatra, parca, il ridica in dreptul si la nivelul urechii mele stangi si urla.

- Ba n-ai sa te duci!

- Ba am sa ma duc chiar azi!

Obosit de atata efort pe „teren” secretarul, tovarasul Loaza, ne intoarce spatele si, urmarit de „ba am sa ma duc”, urca panta, porneste masina si dus a fost cu Lada lui cu tot.