Tătaru: Mai avem un hop. Vor fi două-trei săptămâni în care numărul de cazuri va creşte şi vor fi şi decese

Nelu Tataru
Nelu Tataru (Epoch Times România)

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru a avertizat miercuri că, în România, vor mai fi încă două, trei săptămâni în care numărul cazurilor de Covid-19 va creşte şi că, din nefericire, vor exista şi decese.

Aflat într-o vizită la spitalele din Sibiu, Tătaru a declarat totodată că au fost luate măsuri pentru ca personalul medical să dispună de echipamentele necesare şi să fie pregătit pentru acest „hop”.

„Am decis şi am ales de mai multe săptămâni ca deplasările în teritoriu să fie cea mai bună metodă de a vedea realitatea şi de a putea adapta realitatea din teren la necesitatea politicii sanitare.

Ne aflăm în deplină pandemie, în Scenariul 4. Fiecare deplasare urmăreşte evaluarea unităţilor spitaliceşti, pentru a putea acorda asistenţă medicală atât patologiei infecţiei COVID-19, cât şi patologiei infecţiei non-COVID, necesarul de echipamente materiale sanitare şi medicamente, protecţia personalului medical, precum şi capacitatea testărilor”, a declarat ministrul Sănătăţii.

Tătaru a mai precizat că există şi o parte pe care „o urmărim în evaluarea şi previzionarea evoluţiei acestei pandemii la nivelul României: este partea de distanţare socială şi izolare voluntară la domiciliu”.

„Izolarea voluntară la domiciliu face parte din tratament. Izolarea voluntară la domiciliu este acea parte care face că numărul de cazuri să crească mai puţin, într-un număr mai constant.

De exemplu, un pacient sau un purtător sănătos ar putea să infecteze 5, 6 persoane, în loc de una, două, cât poate infecta într-o comunitate închisă cum este familia.

Ţin să menţionez că o evoluţie fulminantă ţine foarte mult de această izolare voluntară. Ştiu că este greu! Mă repet: hai să dăm fiecare dintre noi un timp al nostru pentru un viitor”, a fost apelul pe care ministrul Nelu Tătaru l-a adresat cetăţenilor.

În acest context, acesta a menţionat faptul că la Sibiu a găsit atât o „colaborare bună între unităţile sanitare şi autorităţile locale, cât şi o capacitate de testare, care în două, trei zile vom avea acel test făcut în acea zi, iar rezultatul îl vom avea în aceeaşi zi”.

„Ţin să menţionez la fel că, prin managementul local, a existat un stoc de materiale sanitare şi echipamente de protecţie, ce nu am găsit în multe locuri. Iar Ministerul Sănătăţii, prin Unifarm [...] reuşeşte în ultima săptămână să achiziţioneze mai ale de pe piaţa sud-asiatică două milioane de măşti PFF 2, ceea ce cereau foarte mulţi din cei aflaţi în spitale, combinezoane, precum şi măşti chirurgicale şi mănuşi. În această seară va mai sosi la Sibiu încă un transport, tot cu măşti şi combinezoane.

Precizez încă o dată că ne interesează siguranţa personalului medical, un personal medical care trebuie să rămână în linia întâi, dar în acelaşi timp ne interesează şi acele precauţii pe care personalul medical sau cetăţean de rând trebuie să le respecte. Nu renunţăm, nu relaxăm, tocmai pentru acest hop care va veni şi trebuie trecut.

Mai avem două, trei săptămâni în care vom creşte ca şi număr de cazuri, vor exista şi decese, dar trebuie să le gestionăm în limita în care putem gestiona o pandemie cu un ‘duşman’ - dacă pot spune aşa – necunoscut care are în acest moment doar un tratament simptomatic prin evaluare, până la descoperirea unui vaccin”, a avertizat ministrul Sănătăţii.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Societate, cultură