Ţările din care vin refugiaţii

Refugiaţi sirieni în Ungaria (ATTILA KISBENEDEK/AFP/Getty Images)
A. D.
01.10.2015

Europa se confruntă cu un val de imigranţi fără precedent după cel de-al Doilea Război Mondial. Tot mai mulţi iau cu asalt graniţele europene, pe măsură ce războiul şi sărăcia pun stăpânire pe ţările din Orientul Mijlociu şi Africa.

Afluxul actual de migranţi către Europa este de aproximativ 8.000 de persoane pe zi, un număr care nu urmează să scadă, a apreciat recent Amin Aouad, coordonatorul regional al Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), relatează Reuters în pagina electronică.

Acest fenomen ar putea să fie doar “vârful aisbergului”, a avertizat el. “Nu văd o diminuare. Nu văd o oprire” a afluxului, a declarat Amin Aouad. “Atât timp cât nu există o soluţie pentru Siria, atât timp cât nu va fi stabilizată situaţia refugiaţilor în ţările vecine (Siriei), vor fi necesare eforturi”, a adăugat el.

Potrivit Organizaţiei Internaţionale pentru Imigraţie (OIM), peste 350.000 de imigranţi au traversat Mediterana din ianuarie, iar mai mult de 2.643 persoane au decedat pe mare încercând să ajungă în Europa. Aproximativ 220.000 de persoane au ajuns în Grecia şi circa 115.000 în Italia, a indicat organizaţia cu sediul la Geneva. Aproximativ 2.000 de persoane au sosit în Spania, iar o sută în Malta.

Conform statisticilor, în prima parte a anului, mai mult de 350.000 de persoane au traversat Marea Mediterană în acest an, faţă de aproximativ 219.000 în 2014.

În 2015, mai mult de 2.643 persoane au decedat pe mare încercând să ajungă în Europa. În 2014, pe tot parcursul anului, circa 3.500 de imigranţi şi refugiaţi şi-au găsit moartea sau au fost daţi dispăruţi în Marea Mediterană, potrivit Înaltului Comisariat al ONU pentru refugiaţi.

Ţările din care vin refugiaţii. Kosovo dă cei mai mulţi migranţi din UE

Cei mai mulţi emigranţi vin din Kosovo, un stat parţial recunoscut, unde rata şomajului depăşeşte 55%. Sirienii, afganii şi irakienii reprezintă celelalte grupuri mari care fug de conflict şi de teroarea grupărilor islamiste radicale, inclusiv de Statul Islamic şi de talibani.

Într-o analiză a ziarului „The Independent”, care prezintă criza refugiaţilor în cifre, în perioada ianuarie-martie 2015, lucrurile arătau cam aşa:

Kosovo - 48.875; Siria - 29.100; Altele - 18.430; Afganistan - 12.910; Albania - 8.140; Irak - 7.295; Serbia - 6.335; Pakistan - 5.310; Ucraina - 4.705; Nigeria - 4.220; Somalia - 3.415; Rusia - 3.175; Eritrea - 3.155; Gambia - 3.085; Banglades - 2.365; Senegal - 2.275; Iran - 2.260; Macedonia - 2.165; Mali - 1.965; Fără cetăţenie - 1.795; Algeria - 1.575; Bosnia şi Herţegovina - 1.545; Georgia - 1.530; Republica Democrată Congo - 1.285; China - 1.250; Sudan - 1.190; Libia - 1.145; Turcia - 1.105; Guineea - 1.105; Maroc - 1.065; Coasta de Fildeş - 1.060.

Aproximativ patru milioane de sirieni au plecat din ţara de origine şi mulţi trăiesc, în continuare, în condiţii îngrozitoare în tabere de refugiaţi. Pentru ei, Europa este un fel de Tărâm al făgăduinţei. Situaţia de faţă se poate complica şi mai mult în condiţiile în care, potrivit ONU, peste 60 de milioane de oameni se află în mişcare în acest moment, în diverse regiuni de pe glob.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor