Supărarea lui Năstase: Din păcate, acum, n-are cine să-l suspende pe Iohannis

Adrian Năstase
Adrian Năstase (Epoch Times România)

Fostul premier PSD Adrian Năstase, politician condamnat definitiv în două dosare penale, a pledat miercuri, pe blogul său, pentru suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis şi a făcut un apel la electoratul PSD să se mobilizeze la vot.

De altfel, Năstase crede că votul de la alegerile parlamentare din 6 decembrie va fi "un vot de neîncredere în Iohannis".

În opinia politicianului, ceea ce face şeful statului în această campanie electorală este "inadmisibil", "discreditează instituţia de Preşedinte al României".

De altfel, Năstase deplânge faptul că, în acest moment, suspendarea lui Iohannis nu este posibilă.

"Este clar că Iohannis are nevoie de un medicament electoral pe care vă rog să i-l administraţi!", le-a transmis românilor fostul şef PSD.

Redăm mai jos postare lui Năstase:

Ceea ce face Iohannis, în această campanie electorală, este inadmisibil. Prin atitudinea lui şi prin declaraţiile pe care le face, el discreditează instituţia de Preşedinte al României. De aceea, vă îndemn, încă o dată, mergeţi la vot, înţelegând că prin votul vostru veţi da şi un vot de neîncredere pentru Iohannis. Într-o situaţie normală, pentru o astfel de atitudine de sfidare a Constituţiei, el ar fi trebuit suspendat. Din păcate, acum, nu are cine să facă acest lucru.

Dacă mai aveaţi nevoie de argumente, adaug câteva fragmente din declaraţia lui de presă de ieri, de la Palatul Cotroceni:

„Să nu uităm niciun moment că, la trei decenii de la Revoluţia din 1989, România a intrat complet nepregătită într-o criză sanitară fără precedent.

Partidul Social Democrat este principalul vinovat pentru acest dezastru şi acest lucru trebuie afirmat clar şi răspicat.

Am datoria faţă de toţi românii, indiferent de opţiunile lor politice, să spun lucrurilor pe nume, pentru că miza este una uriaşă – destinul României de mâine.

Ţara noastră a fost puternic afectată ani la rând de corupţia şi incompetenţa guvernelor PSD, care au blocat dezvoltarea, nu au investit în infrastructură şi au direcţionat fondurile publice către clientela de partid. Nicio reformă nu a fost dusă până la capăt în România, nicio reformă care s-a dorit reală nu a scăpat nesabotată de PSD.

Adevăratele priorităţi au fost ignorate şi abandonate şi aşa ne-am trezit în plină pandemie cu lipsuri majore în sistemul medical, cu o infrastructură deficitară şi cu un sistem educaţional cu probleme critice…

Clientelismul promovat la nivel de politică de stat şi indiferenţa faţă de problemele sistemice acute au dus România în punctul în care statul era în pericol să nu îşi mai poată îndeplini misiunea sa fundamentală: aceea de a proteja sănătatea şi drepturile cetăţenilor….

În toate domeniile, deciziile se iau acum după consultarea experţilor şi a specialiştilor, avem o relaţie excelentă cu partenerii europeni, iar România a fost scoasă de pe lista ruşinii în care ne-a inclus PSD, cea a ţărilor cu probleme în ceea ce priveşte justiţia şi statul de drept...

Este de neconceput un scenariu în care în toată această perioadă să fi fost la putere PSD. Ne putem lesne imagina catastrofă sanitară în care am fi ajuns cu o guvernare pesedistă, care a eşuat lamentabil pe toate planurile şi în condiţii normale, când nu aveam de înfruntat o pandemie.

Votul de pe 6 decembrie este esenţial, pentru că România nu îşi mai poate permite încă un ciclu electoral de subdezvoltare. Prea multe generaţii au fost de sacrificiu şi de prea multe ori sacrificiile şi răbdarea oamenilor au fost în zadar.

PSD a demonstrat că nu este capabil să se schimbe. (aici intră în contradicţie cu Vasile Dâncu, în opinia căruia PSD s-a schimbat, deşi cu ajutorul DNA, n.b.) În ciuda încercărilor de a-şi cosmetiza imaginea, rămâne aceeaşi formaţiune retrogradă, a baronilor roşii, tributară unui mod de a face politică pe care cetăţenii nu îl mai tolerează şi nu şi-l mai doresc.

Ce dovadă mai bună a faptului că PSD nu a înţeles nimic şi că acţionează strict în interes de partid decât permanenta subminare din Parlament a oricărui efort al Guvernului de a ţine sub control pandemia?

Cum poate fi catalogată altfel decât cinică şi iresponsabilă atitudinea pesedistă de a împovăra peste putinţă bugetul statului cu tot felul de pomeni electorale, deşi parlamentarii PSD ştiu foarte bine că pur si simplu nu sunt bani pentru astfel de măsuri?

Sau un alt exemplu relevant: în timp ce românii şi Guvernul se luptă cu pandemia şi cu efectele economice ale acesteia, pesediştii tot încearcă să treacă scutiri de taxe pentru domenii cum este cel al cazinourilor şi al jocurilor de noroc. Aşa acţionează în Parlament un partid nociv, care numai la beneficiul şi la nevoile oamenilor nu se gândeşte!

Ei bine, acest lucru trebuie să înceteze!…

Pe 6 decembrie, îndepărtarea PSD de la butoanele puterii poate să fie, în sfârşit, definitivă! Este timpul ca, uniţi, cetăţenii acestei naţiuni şi forţele politice reformatoare, împreună cu mine, să intrăm într-o nouă etapă de dezvoltare a ţării noastre. Este timpul să construim România Normală!..

Avem proiecte majore de realizat în domenii neglijate de ani şi ani la rând. Sănătatea şi educaţia sunt prioritare, cu atât mai mult cu cât provocările generate de pandemie ne-au arătat cât de grave sunt deficienţele cu care ne confruntăm. Totodată, refacerea legilor justiţiei pe baze constituţionale şi continuarea accelerată a luptei anticorupţie, eliminarea baronilor din administraţie şi reformarea administraţiei, introducerea votului în două tururi pentru primari şi aplicarea unei agende de dezvoltare verde, sustenabilă, toate acestea trebuie să devină realitate.

O parte dintre aceste proiecte au fost elaborate deja de Guvernul PNL, dar niciunul nu a putut avansa în Parlament din cauza acestui obstacol permanent în calea dezvoltării care este PSD.

Cum, de altfel, tot PSD a refuzat să semneze şi Acordul Politic Naţional pentru consolidarea parcursului european al României, pe care l-am iniţiat anul trecut, acord care include şi transpunerea în legislaţie a interdicţiei celor două teme atât de dragi pesediştilor, amnistia şi graţierea pentru fapte de corupţie şi adoptarea de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul justiţiei. Însă cu o nouă majoritate reformatoare, vom putea să punem în aplicare voinţa românilor şi să asigurăm criteriile de integritate în funcţiile publice…

În 2016, România a intrat într-una dintre cele mai negre perioade ale istoriei sale recente (50% adevărat – în doi ani din patru au funcţionat guvernele lui Iohannis, n.b.). Consecinţele ar fi fost dramatice pentru viitorul ţării noastre dacă cetăţenii, cele câteva partide democratice şi cu mine nu ne-am fi opus cu toate forţele.

Pe 6 decembrie, trebuie să lăsăm în urmă definitiv acest coşmar.

Sunt, în continuare, sută la sută implicat pentru ca proiectul cu care am fost ales, România Normală, să prindă contur. Vă asigur că voi lucra alături de viitorul guvern, pe care îl văd constituit în jurul PNL, pentru a transforma această viziune în realitate.

PNL este partidul care, la finalul anului trecut, a avut curajul să-şi asume o guvernare ştiind că preia un buget secătuit şi o administraţie în care PSD a plasat numeroşi incompetenţi...

Sigur că mai sunt încă foarte multe de îndreptat, sigur că s-au făcut şi erori, ele sunt inevitabile pentru oricine se apucă serios de treabă. Însă ceea ce contează este hotărârea de a reseta din temelii modul greoi de funcţionare a statului. (conform regulilor discursurilor electorale, putină cenuşă în cap nu strică…n.b.)

România are şansa să fructifice oportunităţile post-pandemie (am intrat deja în post-pandemie, în condiţiile în care ne pregătim însă pentru carantinare totală? n.b.) pentru a se relansa economic şi social.

Reformele adevărate le facem împreună, nu separat (puţin neclar – unii vor face anumite reforme, alţii alte reforme? n.b.) pentru că forţa noastră stă în valorile comune care ne unesc (pe cine „ne unesc”? n.b.).

Sunt decis să conduc acest amplu proiect de reconstrucţie naţională alături de toţi partenerii care în aceşti ani mi-au dovedit că sunt total dedicaţi aceleiaşi viziuni de dezvoltare ca şi mine şi sunt convins că, peste patru ani de acum înainte, vom vedea noua faţă a României demne, prospere şi democratice (Carol al II-lea ar fi fost, probabil, mândru de acest discurs, n.b.)...”

_________________________

Pare că Iohannis nu a fost informat 1. că în 6 decembrie vor fi alegeri, 2. şi că aceste alegeri sunt pentru parlament şi nu pentru preşedinte.

Oricum, este clar că Iohannis are nevoie de un medicament electoral pe care vă rog să i-l administraţi!

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne