SUA: "Publicul general nu este conştient" de presiunile de a normaliza pedofilia în cultură şi în mediul academic

Lydia Lerma din Colorado a înfiinţat o organizaţie non-profit care ajută familiile să găsească pedofilii fugari.
Lydia Lerma din Colorado a înfiinţat o organizaţie non-profit care ajută familiile să găsească pedofilii fugari. (Photo courtesy of Lydia Lerma)

O mamă din Colorado, Lydia Lerma, al cărei fiu a fost victima unui pedofil pe când avea doar şase ani, afirmă că se simte lovită când aude noul termen la modă "persoană atrasă de minori". Femeia declară că simte durere doar amintindu-şi de răul pe care agresorul pedofil i l-a provocat fiului ei.

Iar faptul că actualmente a fost creat şi este utilizat un termen care sună politicos pentru a desemna o persoană atrasă sexual de copii o înfurie.

Orice efort de a normaliza pedofilia sau orice încercare de a o desemna drept o altă orientare sexuală care să fie tolerată este "de neconceput", a declarat Lerma pentru The Epoch Times.

"Este o grămadă de r_h_t! Se vor confrunta cu cea mai mare rezistenţă pe care au văzut-o vreodată. Societatea nu va permite ca acest lucru să se întâmple", a spus ea despre academicienii care fac presiuni pentru acceptarea pedofiliei.

Dar, în cercurile academice, unii au început să susţină că pedofilia ar trebui să fie considerată doar o altă orientare sexuală, nu o tulburare mentală.

Iar un terapeut care tratează pedofili a declarat pentru The Epoch Times că el crede că pedofilia este pe cale de a fi normalizată.

"Ca orice altă orientare sexuală"

În 2018, studenta la medicină Mirjam Heine, care a declarat că are o pregătire în psihologie, a susţinut o prezentare intitulată "Pedofilia este o orientare sexuală naturală" în timpul unui eveniment TEDx la Universitatea din Würtzberg, în Germania. Heine a declarat că s-a ghidat în principal după lucrările profesorului Dr. Klaus Michael Beier, şeful Institutului de sexologie şi medicină sexuală de la Spitalul Universitar din Berlin, şi după reţeaua de prevenire "Kein Täter Werden" ["Să nu devii un infractor" - n.n.].

În remarcile sale, studenta spunea că pedofilia este o "orientare sexuală imuabilă", la fel ca şi heterosexualitatea.

"Nimeni nu alege să fie pedofil; nimeni nu poate înceta să fie pedofil. Diferenţa dintre pedofilie şi alte orientări sexuale este că trăirea acestei orientări sexuale se sfârşeşte cu un dezastru", a susţinut Heine în timpul discursului său.

Cele mai multe ţări din lume, inclusiv Statele Unite, interzic adulţilor să aibă contacte sau relaţii sexuale cu copii în majoritatea situaţiilor.

Termenul de "persoană atrasă de minori" a ajuns pe prima pagină a ziarelor după ce profesorul Allyn Walker l-a folosit în timpul unei discuţii despre pedofili în noiembrie 2021. Walker, o femeie care şi-a făcut schimbare de sex pentru a trăi ca bărbat, discuta despre cartea sa: "O umbră lungă şi întunecată: Persoanele atrase de minori şi căutarea demnităţii lor".

În interviul acordat Fundaţiei Prostasia - o organizaţie din San Francisco care se concentrează pe abuzul sexual asupra copiilor - Walker a declarat că este mai puţin stigmatizant să foloseşti termenul de persoană atrasă de minori decât cel de pedofil atunci când te referi la persoanele "care nu dau curs impulsurilor lor de a face sex cu copii".

Interviul a atras critici aprinse. În decurs de câteva săptămâni, Walker a demisionat din postul de profesor asistent de sociologie şi justiţie penală de la Old Dominion University din Virginia.

După ce a demisionat, Walker a afirmat, într-o declaraţie, că cercetările sale au fost "caracterizate greşit" de către unii din mass-media. Walker a pus scandalul public pe seama intoleranţei faţă de identitatea ei transsexuală şi a spus că cercetarea urmărea să prevină abuzul sexual asupra copiilor.

Ulterior, Universitatea Johns Hopkins a angajat-o pe Walker pentru a lucra la Centrul Moore pentru Prevenirea Abuzurilor Sexuale asupra Copiilor din Baltimore. Ea nu a răspuns imediat la un e-mail trimis de Epoch Times prin intermediul Centrului Moore, în care i s-a solicitat un comentariu.

Doi foşti colegi de la Old Dominion i-au luat apărarea lui Walker în revista Societăţii Americane de Criminologie.

"Prietenul şi colegul nostru, Dr. Allyn Walker, a fost victima unui atac de tip trolling asupra activităţii sale de cercetare şi a persoanei sale, care a dus la pierderea postului său la Old Dominion University (ODU)", au scris Ruth Triplett şi Mona Danner.

Atacurile, au scris Triplett şi Danner, s-au "axat pe dezinformări în legătură cu identitatea Dr. Walker ca fiind [...] transsexual şi evreu".

Acceptare culturală crescândă

Casa de modă Balenciaga s-a confruntat recent cu reacţii negative după ce a difuzat o campanie publicitară care înfăţişa o fetiţă ţinând în braţe un ursuleţ de pluş îmbrăcat în echipament de sado-maso. Una dintre reclame prezintă pagini dintr-o hotărâre judecătorească privind pornografia infantilă. Ulterior, Balenciaga şi-a cerut scuze pentru această reclamă.

În noiembrie, titlul unei recenzii de teatru publicată în Washington Post titra: "'Downstate' este o piesă despre pedofili. Este, de asemenea, genială". Piesa de pe Broadway îi caracterizează pe pedofili drept victime complicate şi tulburate ale pedepselor aspre.

Jon Uhler este consilier cu o vechime de 30 de ani care a lucrat cu infractori sexuali în sistemele penitenciare din Pennsylvania şi Carolina de Sud. De-a lungul carierei sale, el a evaluat sute de pedofili.

Uhler, membru al Asociaţiei pentru Tratarea Abuzatorilor Sexuali (ATSA), a declarat că se teme că pedofilia este pe drumul spre normalizare. Specialiştii în tratamentul infractorilor sexuali sunt acum instruiţi să îi privească pe aceştia ca pe nişte victime ale traumei, a spus el.

Ideea este că pedofilii îşi reconstituie trauma alegând o victimă de vârsta pe care o aveau când au fost abuzaţi, dar acest lucru nu este corect, a spus Uhler.

El a mai subliniat faptul că cercetătorii preiau informaţii din interviurile cu pedofilii considerându-le adevărate, fără să realizeze că au, de fapt, de-a face cu "cei mai mari escroci din lume".

Chiar şi aşa, ideile lui Walker au pătruns în cercurile de tratare a infractorilor sexuali, a spus el, acesta vorbind chiar la conferinţa ATSA din acest an.

Crearea unei clase protejate

Normalizarea pedofiliei ar putea duce, în cele din urmă, la o schimbare culturală majoră şi anume ridicarea pedofiliei la rang de "clasă protejată".

"Vor face presiuni pentru ca aceasta să fie recunoscută drept orientare sexuală, ceea ce i-ar acorda statutul de drepturi civile", a spus Uhler.

Dacă acest lucru se va întâmpla, angajatorii nu ar mai putea discrimina pedofilii în domenii precum angajările, a spus el.

Iar dacă adolescenţilor li se va acorda dreptul legal de a decide să facă o operaţie de schimbare de sex sau să ia hormoni pentru a încerca să arate ca fiind de alt sex, acest lucru ar putea contribui la legalizarea faptelor pedofililor de a acţiona conform impulsurilor lor sexuale, a prezis el.

În cazul în care copiii pot decide în mod legal ce pot face cu corpul lor, atunci pedofilii ar putea argumenta că ar trebui să poată consimţi la o relaţie sexuală, a spus el.

"Sunt şacali care se hrănesc cu carcasele acestor copii. Interesul prădătorului este, în cele din urmă, scăderea vârstei de consimţământ", a avertizat el.

Uhler subliniază faptul că publicul larg nu înţelege ce se întâmplă, dar aceasta este una dintre problemele definitorii ale timpului nostru.

Scott Clark, un pastor care predă istoria bisericii şi teologie istorică la Westminster Seminary din California, a numit destigmatizarea pedofiliei ultima etapă a "revoluţiei sexuale neopăgâne".

Clark găzduieşte podcastul Heidelcast şi scrie The Heidelblog. Ambele abordează problemele religioase şi morale cu care se confruntă societatea modernă.

"Există o mişcare destul de evidentă de normalizare a pedofiliei. Acest lucru vine invariabil de la adulţi. Nu vine de la copii", a spus el.

Pastorul este de părere că cercetătorii din mediul academic pregătesc etapa finală pentru o societate în care nu există poliţie, închisori şi nici stigmat pentru persoanele atrase sexual de copii.

"Totul se întoarce la lipsa noastră de conexiune cu natura. Odată ce natura a dispărut, nu mai avem limite şi toate lucrurile sunt posibile", a spus el.

Prima etapă a revoluţiei sexuale a avut loc odată cu introducerea feminismului. A doua a venit odată cu legalizarea avortului, care a coincis cu intrarea mai multor femei în câmpul muncii, a spus el.

Cea de-a treia etapă a început în 2015, când Curtea Supremă a SUA a stabilit, într-o decizie cu 5 voturi la 4, că al 14-lea Amendament obligă statele să permită căsătoriile între persoane de acelaşi sex.

Homosexualitatea a fost considerată o tulburare mintală până când Asociaţia Americană de Psihiatrie a votat în 1973 să o scoată de pe listă, iar Clark afirmă că decizia a fost politică, nu ştiinţifică.

Pedofilia rămâne pe lista tulburărilor mintale, dar Clark crede că este doar o chestiune de timp până când această definire va fi eliminată.

"Toate acestea fac parte dintr-un lung marş spre normalizarea a tot ceea ce se întâmplă", a spus el.

Ca şi Uhler, Clark crede că scopul final este de a reduce vârsta la care un minor poate consimţi la a face sex.

"Din punctul meu de vedere, cultura coboară într-un fel de Epocă întunecată", a spus Clark.

Îndreptându-se spre dezincriminarea pedofiliei

Avocatul Jeff Childers din Florida, care a ajutat părinţii să se opună sexualizării în şcoli, a declarat că o privire retrospectivă asupra modului în care homosexualitatea a fost recunoscută ca orientare poate oferi o perspectivă asupra a ceea ce s-ar putea întâmpla.

Odată ce homosexualitatea a devenit normalizată, aceasta a dus la abrogarea legilor privind sodomia, a remarcat Childers.

"Aşa s-a întâmplat cu homosexualitatea. Pun pariu pe o friptură la cină că pedofilii au observat cum a funcţionat pentru homosexuali", a spus el.

Astfel că, dacă pedofilii obţin statutul de orientare sexuală, ar putea lucra la dezincriminarea sexului între minori şi adulţi, a spus el.

Dar există o diferenţă semnificativă între legile privind sodomia şi legile privind infractorii sexuali, ceea ce înseamnă că ar fi mult mai greu să le slăbească, a spus el. Unul dintre argumentele folosite pentru a anula legile privind sodomia a fost acela că acestea erau învechite şi nu erau folosite des. Acest lucru nu se poate spune despre legile privind agresiunea sexuală asupra copiilor.

Childers a spus că se pare că există o erodare a pedepsei pentru pedofilie în California. El a făcut referire la o dezvăluire a Daily Mail, potrivit căreia mii de pedofili condamnaţi din California sunt eliberaţi din închisoare la mai puţin de un an după ce au fost condamnaţi pentru viol, sodomie şi abuz sexual asupra copiilor sub 14 ani.

Proiectul de lege 145 al Senatului din California, adoptat în 2020, a extins o lege care permite judecătorilor să aibă o marjă de apreciere atunci când analizează dacă cei implicaţi în relaţii homosexuale sau sex cu minori ar trebui să fie înregistraţi drept infractori sexuali.

Într-un proiect de lege anterior adoptat în California în 1944, judecătorilor li s-a permis să ia această decizie, dar numai atunci când infracţiunea implica sex vaginal cu un minor. Judecătorii au avut întotdeauna autoritatea de a exclude o persoană de la înregistrare dacă aceasta nu era cu mai mult de 10 ani mai în vârstă decât minora.

Astfel, conform legii, o persoană de 24 de ani care face sex cu o persoană de 14 ani ar putea evita să fie înscrisă în registrul infractorilor sexuali în temeiul legilor privind violul.

"Ideea că un copil de 14 ani ar putea consimţi la relaţii sexuale cu un adult este iraţională. Acel copil de 14 ani nu poate vota. Bineînţeles, nu poate bea alcool până la 21 de ani", a declarat Childers.

Oamenii trebuie să lupte împotriva problemei normalizării pedofiliei în orice conjunctură, a spus Childers. Altfel, aceasta ar putea deveni dintr-o dată legală.

Fără cuvinte blânde

Eforturile Lydiei Lerma de a-şi găsi dreptatea în cazul fiului său au ajuns pe prima pagină a ziarelor în 2018, după ce femeia a reuşit să-l "vâneze" cu succes pe abuzatorul copilului, un bărbat care a avut acces la minor în timp ce locuia în casa fostului ei soţ. După ce a fost arestat şi eliberat pe cauţiune din închisoare, respectivul a dispărut.

În urma unui pont, Lerma a călătorit în Mexic şi l-a găsit în parcarea unui magazin alimentar. Succesul ei în localizarea lui Andrew Vanderwal a dus la arestarea şi condamnarea acestuia pentru molestarea fiului ei şi a unui alt copil.

Ea îşi aminteşte că tremura când l-a văzut în Ciudad Cuauhtemoc din maşina închiriată.

"Era o furie absolută şi parcă aş fi putut fi în stare şi să-l omor", îşi aminteşte ea.

Lerma a adăugat că ar fi greşit să fie folosite cuvinte blânde când se vorbeşte despre bărbatul care i-a făcut atâta rău fiului ei.

Şi chiar dacă pedofilii au fost molestaţi sexual, acest lucru nu le dă permisiunea de a prăda copii, a subliniat ea. Lerma însăşi a fost o victimă a abuzului sexual în tinereţe, dar nu a devenit un infractor, a punctat ea.

Acum, în activitatea sa cu Fundaţia Lydia Lerma, ea ajută părinţii copiilor abuzaţi să prindă infractorii care fug de justiţie. Ea se foloseşte de reţelele profesionale şi sociale pentru a ajuta să circule imagini ale fugarilor pe care îi urmăreşte în întreaga lume.

"Pedofilia nu ar trebui să fie considerată o orientare sexuală, deoarece implică o dinamică inegală a puterii între un copil şi un adult. Este o situaţie abuzivă. Nu există egalitate acolo. Nu există consimţământ acolo. Nu-mi pasă cum încearcă ei să o mascheze", a conchis aceasta.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Opinii