SUA blochează o şedinţă a Consiliului de Securitate al ONU despre conflictul dintre palestinieni şi israelieni

Lovituri aeriene israeliene dărâmă blocul Hanadi din Făşia Gaza, care găzduia birouri ale organizaţiei Hamas
Lovituri aeriene israeliene dărâmă blocul Hanadi din Făşia Gaza, care găzduia birouri ale organizaţiei Hamas (Mohammed Abed/AFP/Getty Images)

Statele Unite au blocat o sedinţă publică a Consiliului de Securitate al ONU programată vineri, care ar fi discutat şi emis o declaraţie cu privire la escaladarea violenţei dintre Israel şi palestinieni, după care a revenit propunând organizarea reuniunii duminică, au afirmat surse familiare cu această evoluţie.

La câteva zile după ce s-au opus unei declaraţii în numele Consiliului de Securitate, SUA au împiedicat sedinţa propusă de Tunisia, Norvegia şi China.

China, care conduce Consiliul de Securitate al ONU în luna mai, a anunţat ulterior că vineri nu va avea loc nicio şedinţă, fără a da detalii.

Dar surse diplomatice au declarat, joi, pentru AFP că reuniunea va avea loc duminică, după ce SUA a retras veto-ul.

Surse familiare cu abordarea SUA au declarat că Washingtonul continuă să creadă că o întâlnire nu va duce la soluţionarea conflictului aflat în desfăşurare.

„SUA ar trebui să oprească Consiliul să emită orice declaraţie”, deoarece este de aşteptat ca o adunare a statelor membre să ducă la o „declaraţie care să critice Israelul”, a afirmat o sursă pentru Al Arabiya English.

Oficialii SUA au avut convorbiri cu oficialii palestinieni şi israelieni, precum şi cu liderii statelor regionale care au legături cu Palestina şi Tel Aviv. Emiterea oricărei declaraţii care nu duce la progres la detensionarea situaţiei este considerată o pierdere de timp şi efort de către Washington.

Hady Amr, principalul diplomat american responsabil cu afacerile israeliano-palestiniene, a plecat joi în regiune pentru a se întâlni cu oficiali palestinieni şi israelieni.

Joe Biden, secretarul de stat Antony Blinken, secretarul apărării Lloyd Austin şi consilierul pentru securitate naţională Jake Sullivan au făcut, miercuri, apeluri separate către omologii lor israelieni.

De asemenea, Biden a trimis o scrisoare preşedintelui palestinian Mahmoud Abbas, iar Blinken a vorbit cu Abbas la telefon.

Joi, Blinken a sugerat că SUA va sprijini o întâlnire deschisă săptămâna viitoare, cu speranţa că eforturile diplomatice vor contribui la ameliorarea violenţei.

„Sper că acest lucru va oferi timp pentru ca diplomaţia să aibă un anumit efect şi să vadă dacă într-adevăr obţinem o reală dez-escaladare şi putem urmări acest lucru la Organizaţia Naţiunilor Unite, în acest context”, a spus Blinken.

Consiliul de Securitate s-a întâlnit practic în spatele uşilor închise de două ori în această săptămână, în timp ce violenţa a izbucnit începând cu incidentele de la Moscheea Al-Aqsa, ploaia de rachete lansate de mişcarea islamistă Hamas şi bombardarea Fâşiei Gaza de forţele israeliene.

Un proiect iniţial de declaraţie al Tunisiei şi Norvegiei - consultat de Al Arabiya English - conţinea un text care condamnă atât fracţiunile palestiniene, cât şi Israelul, condamnând, de asemenea, Tel Aviv pentru utilizarea excesivă a forţei împotriva protestatarilor paşnici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe