Starea pandemică în RM: 24 la sută dintre persoanele testate, pozitive la coronavirus

.
. (gov.md)

Republica Moldova înregistrează alte 142 cazuri noi de infectare cu coronavirus din cele 604 teste efectuate pe parcursul zilei de duminică, 5 iulie, ceea ce constituie aproape 24 la sută. Astfel, bilanţul persoanelor infectate cu noul coronavirus a ajuns în aceste momente la 17.814.

Toate cazurile confirmate astăzi sunt cu transmitere locală din Chişinău 50, Orhei 14, Bălţi şi Drochia câte 9, Comrat, Floreşti, Ialoveni, Sângerei şi Soroca câte 6, Călăraşi şi Făleşti câte 4, Ocniţa 3, Ceadâr-Lunga, Criuleni, Edineţ şi Teleneşti câte 2, Briceni, Căuşeni, Cimişlia, Dubăsari, Glodeni, Hânceşti, Râşcani, Ştefan Vodă, Străşeni, Taraclia şi Vulcăneşti câte 1 caz.

Din numărul total de cazuri din această zi, 14 sunt lucrători medicali: medici 3, asistenţi medicali 10, personal auxiliar 1. Astfel, numărul total de lucrători medicali infectaţi până la acest moment a ajuns în Moldova la 2542.

Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale (MSMPS) a anunţat că pe parcursul ultimelor 24 de ore au fost înregistrate alte 5 decese provocate de virusul comunist: un bărbat de 72 ani din Ialoveni, un bărbat de 57 ani din Drochia, o femeie de 63 ani din Criuleni, o femeie de 60 ani din Criuleni, un bărbat de 47 ani din Floreşti.

Până la ziua de azi, potrivit MSMPS 10718 persoane au fost tratate de COVID-19, iar 585 persoane au decedat. La momentul actual în stare gravă de sănătate sunt 422 de persoane, dintre care 29 sunt conectate la aparate de respiraţie artificială fiind în stare extrem de gravă. În stare de sănătate gravitate medie sunt 1129 persoane, în rest sunt în stare de sănătate satisfăcătoare.

Notă: Epoch Times foloseşte termenul „virusul Partidului Comunist Chinez” pentru a face referire la noul coronavirus COVID-19, deoarece modul în care PCC a ales să muşamalizeze şi să gestioneze informaţiile despre acest virus a permis răspândirea lui în toată China, iar mai apoi în toată lumea, conducând la o pandemie globală.