Stanomir, despre cazul Fritz: În drept, dacă îţi lipseşte busola etică, poţi justifica orice. Aşa era în comunism/nazism. Te condamnau la moarte cu zâmbetul pe buze, cu legea în mână

Politologul Ioan Stanomir a opinat, într-o emisiune Digi24, că decizia Curţii Constituţionale privind legea ANI consacră, în opinia sa, retroactivitatea legii şi creează un precedent periculos, care poate afecta pe viitor securitatea raporturilor juridice.

Profesorul de drept constituţional a subliniat că neretroactivitatea legii este un principiu fundamental al statului de drept şi a avertizat că, în lipsa unei „busole etice”, în drept poate fi găsită o justificare pentru aproape orice.

Redăm mai jos intervenţia politologului.

Jurnalist: Comisia Europeană ne spunea că va analiza legea ANI la tranşa numărul 6, la cererea de plată numărul 6 din PNRR. E nevoie de informaţii mai repede. Ce vrea Comisia Europeană şi cui i-a cerut asta? Domnule profesor, ce face România în această situaţie?

Ioan Stanomir: România s-a pronunţat prin instituţiile abilitate să se pronunţe, respectiv Parlament şi Curtea Constituţională. Curtea Constituţională este singura care poate interpreta în această materie, s-a pronunţat, s-a pronunţat într-un mod care nu-i face cinste.

Este, într-adevăr, o decizie criticată şi criticabilă. O decizie care consacră, de fapt, retroactivitatea legii şi care, aşa cum au spus specialişti încă şi mai bine pregătiţi decât mine, deschide o cutie a Pandorei, creează un precedent care poate fi aplicat şi în alte cazuri.

Fiindcă oamenii trebuie să înţeleagă că, dincolo de cazul primarului Timişoarei, noi discutăm de o problemă de principiu. Neretroactivitatea legilor este înscrisă, înainte de toate, în Constituţia noastră şi este înscrisă în ADN-ul domniei legii.

România, când a aderat mai întâi la Consiliul Europei şi mai apoi la Uniunea Europeană, s-a declarat de acord să respecte anumite principii, printre care şi pe acesta.

Retroactivitatea legii înseamnă pedepsirea unor conduite care, la data săvârşirii lor, nu erau ilegale. Retroactivitatea legii, cum au spus foarte mulţi comentatori, distruge securitatea actelor şi raporturilor juridice şi introduce un factor de perturbare. Retroactivitatea legii este ceva cu atât mai monstruos cu cât se ştie că, în drept, retroactivitatea operează doar în cazul legii penale mai favorabile şi în cazul dreptului penal internaţional.

Cei care au alcătuit această decizie a Curţii Constituţionale ştiau foarte bine aceste lucruri.

Limbajul în care domniile lor s-au exprimat, opinia majoritară, este un limbaj alambicat, dar dacă citeşti cu atenţie printre rânduri, îţi dai seama, de fapt, că singura voinţă a domniilor lor a fost de a justifica retroactivitatea.

Opinia minoritară a judecătorilor care s-au abătut de la poziţia dominantă a Curţii vine în direcţia celor evocate de mine, că principiul non-retroactivităţii este o cheie de boltă a domniei legii.

Şi, din acest punct de vedere, România este într-un raport de adversitate nu cu Comisia Europeană, ci cu Constituţia şi cu poporul ei.

Pentru că, îmi pare foarte rău, noi nu cred că trebuie să discutăm despre aceste lucruri având în minte o miză financiară, ci având în minte o miză mult mai importantă, calitatea guvernării din această ţară şi modul în care Parlamentul şi Curtea Constituţională încalcă nişte principii pe care ar trebui fiecare, în felul său, să le apere.

Este o problemă gravă, iar aceste lucruri nu pot fi pur si simplu tratate ca un eşec de parcurs. Este un lucru semnificativ, un lucru care nu poate fi ignorat.

Este o decizie a Curţii şi este o decizie care deschide portiţe pentru viitor. Ca şi în alte cazuri, se pot adopta legi cu caracter retroactiv şi asta înseamnă, practic, că poţi să te întorci în trecut şi să desfiinţezi acte care la data lor erau perfect legale.

Asta nu înseamnă în domeniul integrităţii, bineînţeles, domnii au argumentat că protejează, dacă reţin bine, integritatea funcţiei publice, care este o valoare intertemporală. Sigur, poţi oricând în drept să invoci conflictul de aplicare a legilor în timp. Oricine citeşte un manual de drept procesual civil sau, mai corect spus, pune magistratul asistent să-l citească şi să redacteze decizia, poate găsi o justificare.

Ceea ce oamenii trebuie să înţeleagă este că, de la un punct încolo în drept, scuzaţi-mi cinismul, dacă îţi lipseşte busola etică, poţi să justifici orice. Asta s-a întâmplat şi în vremea comunismului, şi în vremea nazismului. Oamenii care erau absolvenţi ai facultăţilor de drept te condamnau la moarte cu zâmbetul pe buze, având în mână Constituţia, ca şi atunci exista Constituţie, şi legile în vigoare. Asta este, adică nu trebuie să ne mirăm.

Ceea ce se întâmplă cu anumiţi magistraţi constituţionali din această ţară este o continuitate în ceea ce spune conduita şi atitudinea lor faţă de puterea politică.