Şoşoacă, executată din nou de colegi. Trei luni de zile nu mai are dreptul să reprezinte Senatul României

Diana Şoşoacă
Diana Şoşoacă (Screenshot)

Plenul Senatului a respins luni, în şedinţă secretă, contestaţia senatoarei Diana Şoşoacă faţă de sancţionarea sa, menţinând avertismentul scris. Contestaţia s-a soluţionat cu votul majorităţii senatorilor prezenţi.

Senatoarea ex-AUR Diana Şoşoacă a fost sancţionată, pe 16 martie, cu avertisment scris de către Biroul permanent al Senatului. Sesizarea împotriva Dianei Şoşoacă a fost depusă de PNL, la iniţiativa Alinei Gorghiu.

Preşedinta Comisiei Juridice, Laura Scântei, a explicat atunci că, pentru o perioadă de trei luni, Şoşoacă nu va mai putea să reprezinte Senatul României la evenimente externe şi interne.

Este pentru prima dată când se dă o astfel de sancţiune. Comisia juridică a Senatului a propus sancţionarea Dianei Şoşoacă pentru nepurtarea măştii în sala de plen, pentru discurs homofob şi extremist, dar şi pentru încălcarea legilor şi a ”normelor de bun-simţ”, se arată în raportul redactat de senatorii jurişti.

Dianei Şoşoacă i se mai reproşează "nerespectarea legilor în vigoare şi a prevederilor Regulamentului, exercitarea în mod abuziv a mandatului, comportament injurios, calomniator, la adresa unor membri ai Senatului, în cadrul şedinţelor de plen şi încălcarea solemnităţii şedinţelor de plen prin nerespectarea regulilor privitoare la luarea de cuvânt".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne