Siria: O 'revoluţie' care nu duce nicăieri
Doar cu o lună în urmă preşedintele american Barack Obama declara că 'modul în care guvernul sirian îşi terorizează propria populaţie arată că regimul de la Damasc se simte slab şi va cădea în curând' şi promitea sprijin poporului sirian în lupta pentru libertate şi democraţie. Însă brusc, în această săptămână, s-a dovedit că în Siria este puţin petrol şi că, potrivit informaţiilor securităţii americane, regimul sirian este mai degrabă viu decât mort. Chiar foarte viu, în condiţiile în care are sprijinul armatei şi al elitei locale, notează cotidianul rus Utro.
Cu alte cuvinte, revoltele populare ale cetăţenilor sirieni, care au fost absorbiţi în 'tunelul primăverii arabe', se vor ciocni cu o locomotivă care vine din sens opus: în pofida încurajărilor insistente din străinătate şi a investiţiilor financiare substanţiale în noua 'campanie pentru democraţie', această 'performanţă' a costat vieţile a peste şapte mii de oameni. Deocamdată, nu există niciun alt rezultat pentru această revoluţie siriană, care se târăşte spre nicăieri.
De fapt, atât revoluţiile eşuate, cât şi cele reuşite au un element comun: ele subminează economia ţării în care au loc. Economia Siriei se afla şi înainte într-o situaţie nu tocmai bună, însă violenţele prelungite au majorat preţurile la produsele alimentare şi nivelul şomajului, a început să se simtă lipsa de combustibili. În principiu, înrăutăţirea nivelului de trai concomitent cu amplificarea agresiunii dintre guvern şi populaţie constituie în sine o premiză pentru revoluţie şi schimbarea regimului politic. În pofida acestui lucru, atât experţii, cât şi preşedintele SUA au decis brusc că regimul Assad se remarcă prin stabilitate.
Potrivit Utro, aceasta pare o recunoaştere a faptului că încercarea de a zdruncina puterea încă într-un stat din Orientul Mijlociu (OM) a suferit un eşec, iar 'păpuşarii' încearcă să explice lucrurile într-un mod care aminteşte de un vers din Boris Grebenşikov, cunoscut interpret de muzică rock din Rusia: 'Noi am învins deja, doar că acest lucru nu se observă încă'.
Nu se ştie în ce clipă şi această concepţie se va schimba, la fel de brusc. Deocamdată, însă, la Damasc s-a deplasat reprezentantul special al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) şi Ligii Arabe (LA), care a părăsit Siria 'într-o dispoziţie optimistă'. Nu se ştie ce anume din întrevederea cu Bashar al-Assad i-a stârnit optimismul, însă doar faptul că ONU are o atitudine pozitivă înseamnă că o perioadă de timp Damascul poate să nu se teamă de reeditarea 'sindromului libian', în orice caz nu de către SUA.
Cu toate aceasta există şi o altă variantă: cea turcească. Nu este exclus ca înainte de alegeri, Casa Albă să-şi dea acordul pentru ca Turcia să 'demareze acţiuni' pe teritoriul vecinului său sudic. Potrivit unor informaţii apărute recent în mass-media, în regiunea siriană Hatay, care a fost încorporată în Turcia în 1939, ar fi instruiţi combatanţi ai Armatei Siriene Libere (ASL). La ora actuală, ASL numără circa 10.000 de combatanţi - dezertori din trupele siriene, însă această cifră ar putea creşte rapid în numai câteva ori dacă ASL va trece graniţa.
Deocamdată, însă, adversarii lui Bashar al-Assad agită cu plăcere situaţia: recent, reprezentantul 'Consiliului Naţional Sirian' (opoziţie), George Sabra, a îndemnat ţările arabe şi cele occidentale să înceapă o intervenţie armată în Siria şi să instituie în spaţiul aerian sirian o zonă interzisă zborurilor. De asemenea, Sabra a subliniat că unele state îi înarmează deja pe combatanţii ASL şi a mai cerut bani, 'principalul combustibil al democratizării'. După cum aminteşte Utro, în cazul Libiei lucrurile au început tocmai de la zona interzisă zborurilor.
Dacă este luată în calcul 'varianta turcească', atunci lucrurile par foarte avantajoase pentru Washington: aparent, Obama nu ar avea niciun amestec, însă chiar înainte de alegeri el ar putea deveni un adevărat pacificator - să intervină şi să împiedice măcelul din Siria, declanşat de altă ţară.
