Sindicaliştii de la Metrorex: "Din data de 16, nimeni nu mai garantează că metroul va mai merge"

„Din data de 16, nimeni nu mai garantează că metroul va funcţiona” – este avertismentul transmis miercuri de conducerea Unităţii Sindicatul Liber Metrou (USLM), pe fondul crizei financiare cu care se confruntă Metrorex. Sindicaliştii susţin că situaţia financiară a companiei este critică, plata salariilor angajaţilor este în pericol, iar sute de mecanici ar putea intra în concediu.
Potrivit Mediafax, reprezentanţii USLM afirmă că în conturile Metrorex s-ar mai afla în prezent aproximativ 3.000 de lei.
Avertismentele au fost formulate miercuri, în cadrul conferinţei organizate de Unitatea Sindicatul Liber Metrou la staţia Piaţa Unirii 1, sub titlul „Cronica unei morţi anunţate”.
Sindicaliştii susţin că au semnalat încă de la începutul anului faptul că fondurile alocate Metrorex nu vor fi suficiente pentru întregul an. Potrivit acestora, situaţia urma să devină critică la sfârşitul lunii august sau la începutul lunii septembrie.
Plata salariilor, principala problemă
Cea mai urgentă problemă semnalată de USLM este plata salariilor. Liderii sindicali afirmă că Metrorex trebuie să achite în zilele următoare drepturile salariale, însă compania nu ar mai avea lichidităţile necesare.
„Mâine-poimâine trebuie să plătim salarii şi nu avem niciun fel de bani ca să putem face această plată. (…) În conturile Metrorex mai sunt 3.000 de lei, adică insuficient să facem această plată”, au declarat reprezentanţii USLM.
Sindicatul indică data de 12 septembrie drept un moment critic, atunci când ar trebui achitate drepturile salariale ale angajaţilor.
Potrivit sindicaliştilor, premierul şi Ministerul Transporturilor au fost informaţi în repetate rânduri cu privire la riscul ca Metrorex să rămână fără bani.
USLM avertizează că o eventuală întârziere a salariilor ar putea genera reacţii individuale din partea angajaţilor. Situaţia este cu atât mai dificilă cu cât Metrorex se confruntă deja cu un deficit de personal şi cu mii de zile de concediu neefectuate.
„Nimeni nu mai garantează că metroul va funcţiona”
Preşedintele USLM, Marian Artimon, susţine că, în cazul în care salariile nu sunt plătite la timp, funcţionarea metroului ar putea fi pusă în pericol începând cu 16 septembrie.
„Atenţie, pe data de 16 nimeni nu mai garantează că metroul va funcţiona, pentru că oricine se va uita în pungă. A început şcoala, oamenii sunt tineri, au copii, au rate la bănci şi nimeni de la bancă nu o să-i aştepte cu trei, patru, cinci zile”, a declarat liderul sindical.
Artimon a precizat că, în acest moment, nu este vorba despre anunţarea oficială a unei greve. Potrivit acestuia, fiecare angajat ar putea decide individual cum va proceda în situaţia în care Metrorex nu îşi respectă obligaţiile contractuale.
„Dacă nu daţi banii, sunteţi responsabili pentru ce va urma. Fiecare om va decide ceea ce va face, pentru că are de luat concediu. Pentru ce? Suntem sclavi, muncim aici pe plantaţie? Nu. Noi suntem oameni ai muncii, avem contracte colective, avem contracte individuale care trebuie să se respecte. Avem contracte de servicii publice de transport care trebuie să se respecte”, a declarat Artimon.
În acest context, sindicaliştii cer autorităţilor să intervină pentru rezolvarea problemelor financiare ale Metrorex şi pentru asigurarea fondurilor necesare funcţionării companiei şi plăţii salariilor.