Şeful PSD: În al 12-lea ceas, fac un apel către TOATE forţele politice. E momentul să ne aşezăm cu toţii la masa

Marcel Ciolacu (Epoch Times România)
Ana Ion
11.10.2020

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a transmis, duminică, via Facebook, că, pentru "a evita o catastrofă medicală" şi pentru ca România să înregistreze "cât mai puţine victime", toate forţele politice ar trebui să-şi dea mâna pentru a trece cu bine peste această perioadă.

"România trebuie să se pregătească cu toate forţele pentru a evita o catastrofă medicală! Întărirea sistemului medical, şi în mod special a secţiilor ATI, procurarea medicamentelor esenţiale, reorganizarea DSP-urilor, regândirea protocoalelor de testare, pregătirea şcolii on-line aşa cum trebuie, distribuirea măştilor către persoanele vulnerabile sunt doar câteva dintre cele mai urgente lucruri. Toate forţele politice ar trebui să-şi dea mâna pentru a trece cu bine peste această perioadă. În schimb, Iohannis şi Guvernul PNL refuză orice dialog constructiv şi se pregătesc doar de alegeri. La fel cum au făcut cu anticipatele şi au pierdut. La fel cum au făcut cu localele şi au pierdut. Totul a fost doar pentru alegeri! Le-am demonstrat că PSD nu se teme de votul românilor. Le vom demonstra şi acum dacă este nevoie, dar nu asta îi interesează acum pe români! Ci siguranţa şi sănătatea lor, a părinţilor lor, a copiilor şi apropiaţilor!", a afirmat Ciolacu.

Şeful pesediştilor a precizat că, la sfârşitul lunii iulie, Parlamentul a votat cu o largă majoritate o lege prin care data alegerilor poate fi stabilită de legislativ, la fel cum s-a întâmplat când s-au amânat alegerile locale.

"Atunci a fost o decizie bună, acum Iohannis şi PNL au făcut totul pentru a bloca această lege! Au contestat-o la Curtea Constituţională şi au pierdut. Două luni de tergiversări!!! Şi în continuare Iohannis refuză să promulge legea votată de Parlament! Iar până când preşedintele nu va promulga această lege, Parlamentul nu are nicio pârghie legală pentru a evita dezastrul medical spre care ne îndreaptă iresponsabilitatea lui Iohannis şi a Guvernului Său. De aceea, la fel ca în martie, şi acum, în al 12-lea ceas, fac un apel către TOATE forţele politice să se preocupe de vieţile oamenilor şi nu de procente. Nu uitaţi esenţialul: în martie, România a intrat în stare de urgenţă pentru a pregăti sistemul sanitar, nu alegerile! Este momentul să ne aşezăm cu toţii la masă şi să găsim cele mai bune soluţii pentru ca România să treacă peste această încercare cu cât mai puţine victime! Aşa să ne ajute Dumnezeu!", a declarat Ciolacu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor