Sediul S.O.S. din Gorj a fost vandalizat. Este suspectat chiar fostul şef al filialei partidului Dianei Şoşoacă

Mihai Fănică Elena (Foto: Facebook Anamaria Mitroi)
Liliana Alexe
21.07.2026
Mihai Fănică Elena (Foto: Facebook Anamaria Mitroi)
Liliana Alexe
21.07.2026

Fostului preşedinte al SOS Gorj Mihai Fănică Elena i s-a întocmit dosar penal de Poliţia Municipiului Târgu Jiu sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, după o sesizare privind vandalizarea şi dispariţia unor bunuri din sediul partidului.

Anchetatorii au fost alertaţi prin apel la 112. Apelul a fost făcut de vicepreşedintele organizaţiei locale, arată jurnalulolteniei.ro.

În timp ce ancheta este în desfăşurare, lidera SOS, Diana Şoşoacă a decis să-l suspende pentru o perioadă de 3 luni pe Mihai Fănică Elena din funcţia de preşedinte al organizaţiei Judeţene, care s-a apărat susţinând că a mutat nişte obiecte din birou într-o altă locaţie pentru renovarea sediului.

Bărbatul în vârstă de 62 de ani, din comuna Padeş, identificat de poliţişti ca suspect, ocupa funcţia de preşedinte judeţean, iar în perioada 17-20 iulie 2026 ar fi folosit cheile de acces şi a luat mai multe obiecte.

„La data de 20 iulie 2026, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu au fost sesizaţi, prin apelul 112, de către vicepreşedintele unei organizaţii politice din Târgu Jiu, cu privire la faptul că sediul formaţiunii politice ar fi fost vandalizat, existând suspiciunea că din interior au fost sustrase mai multe bunuri.

În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că, în perioada 17–20 iulie 2026, un bărbat de 62 de ani, din comuna Padeş, în calitate de preşedinte al organizaţiei judeţene a partidului, ar fi ridicat din sediul formaţiunii mai multe bunuri, folosind cheile de acces pe care le deţinea în virtutea funcţiei exercitate, mutându-le într-o altă locaţie, întrucât la sediu urmează să fie efectuate lucrări de renovare.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, cercetările fiind continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor de fapt şi dispunerea măsurilor legale, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu”, a transmis IPJ Gorj.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos