Şedinţă de foc la PNL: Liberalii merg cu două variante de premier la negocierile cu USR-PLUS şi UDMR

Ludovic Orban
Ludovic Orban (Screenshot)

Liderul PNL, Ludovic Orban, a anunţ miercuri că PNL a decis, în urma discuţiilor, "flexibilizarea" mandatului de negociere cu USR-PLUS, UDMR şi minorităţile naţionale pentru formarea unei coaliţii guvernamentale. Mai exact, flexibilizarea modului în care se vor împărţi funcţiile cele mai importante în stat: cea de premier şi şefia celor două Camere ale Parlamentului.

Concret, Orban a anunţat că este dispus să fie el premier din nou... iar dacă nu premier, măcar şef al Camerei Deputaţilor.

"Cum mandatul iniţial prin care PNL a decis să desemneze ca premier pe Florin Cîţu şi preşedinte la Camera Deputaţilor pe subsemnatul a generat discuţii (în coaliţie), s-a luat decizia de a flexibiliza mandatul, ţinând cont de dorinţele partenerilor noştri care au solicitat conducerea Camerei Deputaţilor.

Ca atare, PNL a decis următorul mandat. În primul rând, mandatul de a continua negocierile pentru formarea unei coaliţii. Obiectivul nostru este acela de a transpune într-o guvernare eficientă toate obiectivele din planul de guvernare cu care PNL s-a prezentat în faţa românilor, să realizăm o creştere economică fără precedent şi un salt în calitatea vieţii.

PNL, având o pondere de aproximativ 55% în cadrul acestei coaliţii, consideră legitim să dea premierul şi preşedinţie a uneia dintre camerele parlamentare.

Mandatul presupune două soluţii: Florin Cîţu premier şi subsemnatul Camera Deputaţilor, acceptăm şi situaţia în care PNL să desemneze premier şi candidat la şefia Senatului. În această cauză, premierul va fi subsemnatul şi candidat la şefia Senatului, Florin Cîţu", a declarat Ludovic Orban.

Vedeţi declaraţiile integrale în materialul video.

Anunţul lui Orban vine după ce negocierile între PNL, USR-PLUS şi UDMR s-au blocat pe motiv de împărţire de funcţii. Mai exact, USR-PLUS vrea, în cazul în care liberalii dau premierul, să primească şefia Camerei Deputaţilor. Ori, PNL a venit în primă fază cu propunerea premier Cîţu şi preşedinte al Camerei Deputaţilor, Orban.

Pe surse au apărut informaţii că tensiuni au fost şi în cadrul PNL, nu doar în viitoarea coaliţie. Astfel, presa a relatat că Orban i-ar fi propus lui Cîţu să se retragă, pentru ca el să fie desemnat premier, condiţii în care USR-PLUS ar fi putut primi şefia Camerei Deputaţilor.

Anterior discursului ţinut de Orban astăzi, G4Media a relatat, citând surse, că liderii PNL, reuniţi miercuri seară în şedinţa Biroului Politic Naţional (BPN), au votat în unanimitate ”flexibilizarea” mandatului de negociere pentru formarea coaliţiei de guvernare, oferindu-i lui Ludovic Orban libertatea de a merge la discuţiile cu USR PLUS cu două variante: 1. Şefia Guvernului pentru Orban şi preşedinţia Senatului pentru Cîţu, ceea ce înseamnă că revine la USR PLUS Camera Deputaţilor şi 2. Cîţu prim-ministru şi Orban şef la Cameră.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne