Schimb masiv de focuri între organizaţia Hamas şi Israel. Bloc de 13 etaje prăbuşit, 28 de persoane ucise în bombardamente

Lovituri aeriene israeliene dărâmă blocul Hanadi din Făşia Gaza, care găzduia birouri ale organizaţiei Hamas
Lovituri aeriene israeliene dărâmă blocul Hanadi din Făşia Gaza, care găzduia birouri ale organizaţiei Hamas (Mohammed Abed/AFP/Getty Images)

Un turn rezidenţial cu 13 etaje din oraşul Gaza s-a prăbuşit după ce a fost lovit de atacurile aeriene israeliene. Nu s-au raportat victime în rândul locuitorilor, care ar fi plecat din turnul Hanadi înainte ca acesta să fie lovit, în urma unor avertismente ale israelienilor.

Imaginile video au arătat trei coloane de fum gros ridicându-se din turn, etajele superioare ale acestuia fiind încă intacte până când s-a prăbuşit la pământ. Turnul găzduieşte un birou care este folosit de conducerea politică a Hamas, conducătorii islamişti ai Fâşiei Gaza.

Electricitatea din zona din jurul clădirii s-a oprit după prăbuşirea blocului. Imaginile arată locuitori care folosesc lanterne pentru a căuta obiecte personale în apropiere.

La scurt timp după lovitură, Hamas, grupul care controlează Gaza, a declarat că a lansat 130 de rachete către oraşul israelian Tel Aviv.

Aripa armată a Hamas, Brigăzile Qassem, a avertizat că va riposta în urma bombardării turnului, înainte de a confirma că a lansat un atac asupra „Tel Avivului şi a suburbiilor sale cu 130 de rachete”.

Cea mai recentă izbucnire a violenţei dintre palestinieni şi israelieni a început după ce forţele israeliene au asaltat, luni, complexul moscheii Al-Aqsa, pentru a treia zi consecutiv, trăgând gloanţe de oţel acoperite cu cauciuc, grenade de asomare şi gaze lacrimogene către credincioşii palestinieni adunaţi în cel de-al treilea loc sfânt al Islamului în ultimele zile ale Ramadanului.

Adunarea palestinienilor reprezenta şi un protest faţă de un program controversat de evacuare a unor zone palestiniene din Ierusalimul de Est. Estul Ierusalimului este preponderent arab şi considerat de lumea musulmană drept viitoare capitală a statului palestinian în cazul rezolvării conflictului printr-o soluţie cu două state.

Răspunzând loviturilor, Hamas a emis un ultimatum, avertizând Israelul că până la ora 18:00 (15:00 GMT) să îşi retragă forţele din Moscheea Al-Aqsa.

La scurt timp după expirarea termenului, Hamas a tras mai multe rachete către teritoriile israeliene. Israelul a răspuns lansând raiduri aeriene asupra Fâşiei Gaza, ucigând 28 de persoane, inclusiv 10 copii.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe