Schimb de focuri la Kiev între SBU şi GUR – Ce ştim până acum

Scena schimbului de focuri între SBU şi HUR (YouTube Screenshot)
Redacţia
03.09.2026
Scena schimbului de focuri între SBU şi HUR (YouTube Screenshot)
Redacţia
03.09.2026

Miercuri dimineaţă, la Kiev, a avut loc un schimb de focuri între membri activi ai celor două principale servicii de informaţii ale Ucrainei.

Incidentul s-a produs pe strada Iuriia Şumskoho, pe malul stâng al Kievului, în districtul Dniprovskyi. Începând de miercuri după-amiază, strada a fost închisă circulaţiei, potrivit Kyiv Post.

Informaţiile preliminare sugerează că ofiţeri ai Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) au fost implicaţi într-un schimb de focuri cu militari ai Serviciului de Informaţii Militare al Ucrainei (GUR), în timp ce desfăşurau o anchetă privind un presupus complot rusesc care îl viza pe adjunctul comandantului Corpului Voluntarilor Ruşi (RDK).

SBU este responsabil în principal de activităţile de informaţii interne şi de combaterea terorismului, în timp ce GUR, ca structură a armatei, se ocupă în principal de informaţii externe şi recunoaştere.

RDK este o unitate militară formată din cetăţeni ruşi care luptă de partea Ucrainei împotriva Moscovei.

Ce spun autorităţile?

După apariţia informaţiilor în presă despre schimbul de focuri, Procuratura Generală a Ucrainei a emis, la ora 12:10, un comunicat în care a anunţat deschiderea unei noi anchete penale.

Potrivit instituţiei, ofiţerii SBU primiseră ordin să împiedice un “act terorist” nespecificat, pregătit de Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB).

În timpul operaţiunii, un grup de bărbaţi înarmaţi ar fi atacat ofiţerii SBU.

“În timpul unei percheziţii la una dintre adrese, un grup de persoane a efectuat un atac armat asupra grupului operativ de investigaţii al SBU”, se arată în comunicat.

“Aceştia au încercat să împiedice desfăşurarea acţiunilor de anchetă şi au blocat trecerea oamenilor legii cu ajutorul unor autoturisme”, se adaugă în comunicat.

Procuratura a precizat că unitatea specială Alpha a SBU a fost trimisă ulterior pentru a-şi sprijini colegii, iar atacatorii au fost în cele din urmă reţinuţi.

Potrivit autorităţilor, atacatorii fac parte din «una dintre unităţile Forţelor de Apărare ale Ucrainei», presa relatând că aceştia ar fi membri ai GUR.”

Publicaţia locală Ukrainska Pravda a relatat că la faţa locului au sosit ofiţeri ai Biroului de Investigaţii de Stat (DBR) – o altă instituţie ucraineană de anchetă, distinctă de SBU – pentru a interveni. Aceştia ar fi cerut ambelor părţi să-şi descarce armele.

Act terorist nespecificat

Potrivit informaţiilor apărute în presă, cazul ar fi fost legat de o tentativă a Rusiei de a-l elimina pe Stepan Kaplunov, adjunctul comandantului RDK.

Miercuri dimineaţă, SBU a declarat că a colaborat cu GUR pentru a dejuca un atac pregătit de FSB împotriva unui lider al opoziţiei ruse care venise în Ucraina cu ocazia Zilei Independenţei.

Publicaţia rusă independentă Astra a relatat ulterior că GUR şi-a şters partea sa din comunicatul referitor la operaţiune.

Deşi raportul nu a oferit detalii despre operaţiune, inclusiv numele ţintei sau modul în care aceasta urma să fie desfăşurată, RDK a relatat că Kaplunov a dispărut în apropierea locuinţei sale cu câteva zile înainte. Unitatea a sesizat mai multe instituţii de aplicare a legii, inclusiv GUR şi SBU.

Autorităţile ucrainene nu au confirmat public că Kaplunov ar fi fost răpit. Dispariţia sa şi locul în care se află în prezent nu au fost stabilite oficial.

Ulterior, informaţiile apărute în presă au sugerat că dispariţia lui Kaplunov ar avea legătură cu schimbul de focuri de miercuri, însă circumstanţele complete ale incidentului rămân neclare.

Reacţia fostului şef al GUR

Kirilo Budanov, şeful Biroului Prezidenţial al Ucrainei şi fost şef al GUR, a cerut o “anchetă amănunţită şi imparţială” în urma incidentului.

Budanov a declarat pentru RBC Ukraine că Procuratura Generală, împreună cu DBR, investighează cazul.

“Este important să se asigure o anchetă amănunţită şi imparţială, însă nimeni nu are dreptul să răpească militari cu impunitate, să deschidă focul pe străzile oraşelor noastre, să dea şi să execute ordine criminale”, a declarat Budanov.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii:
prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
folosind Paypal, apăsând butonul de mai jos